Încă un an pentru finalizarea în totalitate a “centurii de diamant”

Încă un an pentru finalizarea în totalitate a “centurii de diamant”
Din 2006, de când a început execuţia drumului ocolitor de la Cluj, de 23,7 kilometri, niciunul dintre termene de finalizare din contract sau anunţate de oficiali nu a fost respectat.

Centura de ocolire Cluj-Est, pentru care autorităţile au acceptat o creştere a costurilor de la 68 de milioane de euro la 154 de milioane de euro, are un nou termen de finalizare: iunie 2012. Premierul Emil Boc a declarat ieri la Cluj, pe şantierul centurii, că varianta ocolitoare ar putea fi circulabilă din 10 noiembrie, dar va avea şi o ocolitoare de 1 kilometru, pe traseu. Un bypass, conform lui Boc. Despre bani, primul ministru a evitat să discute, sau să nominalizeze un cost pe kilometru, precizând că cel mai important este ca drumul să fie circulabil şi să preia traficul greu din Cluj-Napoca.

"Centura Cluj-Est face parte dintre obiectivele guvernului stabilite pentru a fi date spre exploatare anul acesta, dar care vor fi terminate integral la 1 iunie 2012. Aceşti 24 de kilometri vor scoate definitiv traficul greu din Cluj-Napoca şi clujenii care locuiesc în Zorilor, în Feleac, pe Pata, în Andrei Mureşanu nu vor mai trăi în fiecare zi coşmarul TIR-urilor care să le pună atâtea greutăţi ca în prezent", a declarat premierul Emil Boc, care a vizitat din nou, ieri, şantierul variantei ocolitoare a Clujului, Vâlcele-Apahida.

Estimată iniţial la 92 de milioane de euro, licitată la 68 de milioane de euro, centura Clujului a ajuns la 156 de milioane de euro până astăzi şi e foarte probabil ca preţul să crească în continuare. Din cei 156 de milioane de euro, 120 de milioane de euro au fost deja decontaţi constructorilor, consultanţilor şi proiectanţilor. Oficialii de la Bucureşti au vizitat de nenumărate ori şantierul şi au declarat că centura va fi gata în 2009, în 2010 sau în 2011. Ultimul termen avansat pentru deschiderea circulaţiei a fost 30 septembrie.

Acest termen nu mai este de actualitate. Noul termen avansat de oficialul guvernului pentru deschiderea circulaţiei pe întreg parcusul de 23,7 kilometri este 10 noiembrie. Premierul Emil Boc s-a "tocmit" ieri cu constructorii pe şantierul centurii (kilometrul 4+600, unde se execută consolidarea zonei expuse unui val suplimentar de alunecări de teren) pentru a obţine un termen mai scurt cu 10 zile în vedere deschiderii circulaţiei pe centură, chiar dacă aceasta nu va fi gata în totalitate. Constructorii au fost sceptici, menţionând că se vor strădui şi că luna noiembrie, negociată cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP), nu înseamnă că tronsonul va fi circulabil din 1 noiembrie.

"Există o porţiune de aproximativ un kilometru pe parcursul celor 24 de kilometri care va avea o centură ocolitoare a drumului principal, datorită alunecărilor de teren. Am convenit un lucru cu constructorii, sub rezerva pierderii definitive a colaborării pe viitor şi a impunerii unor sancţiuni. Cel târziu 10 noiembrie este data de dare în circulaţie a centurii ocolitoare Vâlcele-Apahida. Asta înseamnă că din 10 noiembrie cel târziu se va putea circula pe acest tronson, cu menţiunea că pe două porţiuni de un kilometru va fi un traseu temporar, asfaltat, până la finalizarea integrală a porţiunilor afectate de infiltraţiile de apă şi alunecările de teren. 1 iunie 2012 este termenul maxim de finalizare a centurii Clujului", a atras atenţia Boc.

Lucrările la centura Cluj-Est, cunoscută sub denumirea Vâlcele-Apahida şi intitulată generic de presă "Centura de diamant", au demarat în octombrie 2006. Varianta ocolitoare la Cluj, care însumează 23,7 km şi are două benzi de circulaţie, a fost licitată în 2006 pe trei tronsoane: I (8,59 km), II (9,35 km) şi III (5,67km). Potrivit datelor oficiale, tronsonul I trebuia terminat în 30 iunie 2008, iar tronsoanele II şi III, în 30 iunie 2010. Despre stadiul actual al lucrărilor la centură CNADNR informează în prezent că tronsonul I este la 74%, tronsonul II la 91% şi tronsonul III la 83%. Costurile estimate pentru lucrările la cele trei tronsoane afişate pe site sunt de 92 de milioane de euro. Licitaţia s-a adjudecat însă la peste 60 de milioane de euro.

Pe centura Cluj-Est lucrează la tronsonul I consorţiul Pizzarotti-Tirrena Scavi, Vegyepszer şi Diferit la partea de consolidări (a câştigat în 2010 o licitaţie pentru consolidări pe tronson, după apariţia unui front de alunecări de teren, la valoarea de peste 17 milioane de euro). Tronsonul II este asfaltat, cu excepţia porţiunii care s-a surpat (în 2010) şi care trebuie executată pe asigurare, tot de consorţiul Pizzarotti-Tirrena Scavi.

Tronsonul III, întins pe teritoriul comunei Apahida, este circulabil şi a fost executat de compania Vegyepszer. SC DP Consult este proiectant, iar Search Corporation & Primacons Group este consultant. În prezent, doar tronsonul III (din DN 1C spre Apahida) este circulabil din 2009, fără a se fi făcut însă recepţia. Tronsonul II este afectat de respectiva surpare a terenului şi se poate circula parţial pe acesta, din localitatea Gheorgheni spre Cluj, însă oficial nu este deschis circulaţiei.

Centura Vâlcele-Apahia a ajuns la peste 6,4 milioane de euro pe kilometru

Până în prezent, DRDP Cluj a decontat către constructorii centurii Cluj-Est suma de peste 120 de milioane de euro, potrivit directorul Ion Pantelimon. "Costul final al centurii legitimat prin hotărâre de guvern este de maximum 596 de milioane de lei (aproximativ 140 de milioane de euro) pentru construcţii şi montaj", a menţionat şeful DRDP Cluj, Ion Pantelimon. Potrivit Hotărârii de guvern nr. 733 din 2009, centura Cluj - Est a ajuns la valoarea de peste 658 de milioane de lei (peste 154 de milioane de euro, adică peste 6,4 milioane de euro pe kilometru) pentru că în 2007-2008 s-au modificat proiectul şi soluţiile tehnice şi, în plus, contractul s-a actualizat cu indicele statistic.

 

 

Comenteaza