Încep demersurile pentru hotelul şi parking-ul Centrului Cultural Transilvania
- Scris de Mihai Prodan
- 19 Ian 2011, 14:33
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Procedura pentru studiul de fezabilitate ce stă la baza demersurilor pentru viitorul hotel şi parking subteran de pe amplasamentul viitorului Centru Cultural Transilvania începe în şedinţa de marţi a Consiliului Local din Cluj-Napoca.
Este vorba de publicarea pe portalul electronic de licitaţii publice (SEAP) a unui anunţ pentru realizarea viitorului Studiu de Fezabilitate, care să indice valoarea pe care ar urma să o aibă investiţia.
Concesiunea clădirii parking-ului şi a hotelului ar urma să fie negociată printr-un dialog competitiv, şi nu printr-o licitaţie publică. “Am ales această formă de a căuta un investitor pentru că această investiţie este una care presupune o serie de variabile, foarte dificil de cuprins într-o formulă rigidă de licitaţie, care nu permite anticiparea mai multor variante sau posibilităţi. Practic, această licitaţie se va finaliza cu un contract din care va rezulta construirea parkingului pe care îl va utiliza atât viitorul hotel privat cât şi Centrul Cultural Transilvania şi a clădirii de la frontul bulevardului 21 Decembrie 1989”, a explicat astăzi primarul Sorin Apostu.
Centrul Cultural Transilvania include şi sediul filarmonicii, care va face obiectul unui proiect de arhitectură desemnat în urma unui concurs internaţional aflat în derulare.

Comenteaza