Încep lucrările la centrul de informare turistică din Cluj ce costă o jumătate de milion de lei

Încep lucrările la centrul de informare turistică din Cluj ce costă o jumătate de milion de lei
Încep lucrările de amenajare a Centrului Naţional de Informare Turistică din Cluj, anunţă azi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Centrul de informare va fi realizat din fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Domeniul de intervenţie 5.3. „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică". Centrul va funcţiona în incinta Muzeului Etnografic de pe strada Memorandumului. "Peste câteva luni turiştii vor avea la dispoziţie, într-un spaţiu de 108,47 mp, un centru de informare modern, dotat la cerinţele actuale", spune Uioreanu. "Concomitent, de beneficiile acestuia vor beneficia şi tour-operatorii, dar şi oamenii de afaceri aflaţi în tranzit sau cu interese de afaceri în zonă, persoane care doresc tratament balnear şi de recuperare şi care au, cu toţii, nevoie de informaţii corecte şi complete".

Valoarea totală a proiectului este de o jumătate de milion de lei, din care 368.000 lei sunt asiguraţi cu titlu gratuit de UE prni POR. 524.108,32 lei, din care 408.093,00 lei sunt eligibili.

Comenteaza