Încep lucrările la gazonul de pe Cluj Arena

Încep lucrările la gazonul de pe Cluj Arena
Constructorii stadionului sunt pregătiţi să demareze lucrările la gazon începând din aprilie. Tot atunci vor fi montate scaunele, care vor completa exact 30.001 locuri.

O nouă vizită la şantierul Cluj Arena arată că lucrările evoluează într-un ritm extrem de alert. Liderul constructorilor implicaţi în acest proiect, Ioan Aşchilean, a afirmat că lucrările la acoperiş sunt finalizate în proporţie de 80% şi că sunt pregătiţi să scoată macaralele din interior în vederea amenajării gazonului. În paralel, unul dintre arhitecţii proiectanţi, Şerban Ţigănaş, a afirmat că se lucrează intens la elaborarea studiului pentru amenajarea zonelor exterioare, astfel încât stadionul să poată fi dat în funcţiune la timp. Vicepreşdintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, spune că nu sunt întârzieri la plata lucrăilor, astfel că nu există nici un motiv ca stadionul să nu se finalizeze în august.

Lucrările de la Cluj Arena au ajuns şi la etapa gazon şi pistă de atletism. "Pentru gazon am semnat contractul chiar de anul trecut. Terenul a fost pregătit deja. S-au făcut drenaje, umpluturi, irigaţii, iar acum, din 10-12 aprilie, urmează să înceapă procesul de degivrare, pentru amenajarea gazonului. Macaralele vor fi scoase pentru a se putea lucra", a afirmat reprezentatul societăţii ACI, Ioan Aşchilean. De asemenea, în privinţa pistei de atletism, lucrările vor demara la finele lunii aprilie - începtul lunii mai, a mai spus Aşchilean. El a explicat că s-au făcut deja comenzile pentru obiectele sanitare şi pentru instalaţii şi că în perioada imediat următoare vor fi instalate scaunele, de culoare alb-gri închis. "În total, vor fi 30.001 locuri, iar de luna viitoare vom putea începe să le montăm", a comentat Ioan Aşchilean. În privinţa acoperişului, se mai lucrează încă la instalarea panourilor "irizante". "Deja au fost montate câteva sute de astfel de panouri, deasupra ambelor peluze. În proporţie de 80% acoperişul e finalizat", a comentat Aşchilean.

În paralel se fac demersuri pentru atribuirea contractului de amenajare a zonelor din exteriorul stadionului, astfel încât acest obiectiv să poată fi dat în folosinţă. Arhitectul care a elaborat proiectul stadionului, Şerban Ţigănaş, lucrează şi la studiul privind amenajarea zonelor exterioare. "Având în vedere că în vecinătate o să apară un alt şantier, pentru realizarea sălii polivalente, dar şi pentru parkingul şi clădirea turn, am gândit două teme pentru amenajarea exteriorului. În prima temă, suprafaţa vizată trebuie să ofere soluţii de acces şi de evacuare pentru public. Astfel, va fi stabilită o limită fermă spre sala polivalentă, dar şi o centură în jurul stadionului. O parte din terenurile de tenis vor fi cuprinse în zona de alei. De altfel, această parte va înghiţi o bucată din parcul de joacă pentru copii, spaţiu care oricum va trebui regândit. Mai concret, trebuie să rămână acolo şi parcul de joacă, dar să fie amenajat complet diferit", a spus Ţigănaş.

Deocamdată nu se cunoaşte preţul privind amenajarea lucrărilor pe exterior. "Urmează să definitivăm aceste costuri. În calculele noastre vor intra suprafeţele vizate, materialele necesare, elementele de trafic, de racordări, intrările la stadion, canalizarea externă, sistemul de iluminat public. Vom calcula toate aceste lucruri şi vom estima un preţ, urmând ca administraţia judeţeană să organizeze procedura pentru atribuirea contractului de proiectare şi amenajare", a spus Şerban Ţigănaş. Vicepreşedintele CJ, Radu Bica, a apreciat că lucrările la stadion se vor finaliza până în august, astfel că undeva la începutul lunii octombrie acest obiectiv va putea deveni gazda unui concert important. "Noi am achitat toate lucrările la timp, astfel că nu sunt motive de întârzieri. Dacă în prezent se lucrează cu 400 de angajaţi, în câteva săptămâni, când vom începe şi lucrările la instalaţii, numărul angajaţilor va ajunge la 500. Cred că în ritmul acesta stadionul se va finaliza în august. Undeva la începutul lunii octombrie, avem programat un concert. Până atunci vom testa instalaţiile", a comentat Bica. Lucrările la Cluj Arena sunt contractate la 36 de milioane de euro (plus TVA, ajung undeva peste 43 de milioane de euro). Vicepreşedintele adminis-traţiei judeţene a informat că până în prezent constructorul a încasat peste 50% din preţul total pentru acest obiectiv.

 

 

Comenteaza