Încep lucrările pentru studii arheologice pentru Centura Metropolitană

Încep lucrările pentru studii arheologice pentru Centura Metropolitană

Primăria Cluj-Napoca demarează lucrările tehnice pentru întocmirea studiilor arheologice intruzive în cadrul proiectului “Întocmire Studiu de Fezabilitate, PUZ și DTAC pentru proiectul Drum Transregio Feleac TR35”, Etapa I – Centura Metropolitana și Etapa II – Drumuri de legătură, conform Autorizației pentru Diagnostic Arheologic Nr. 326/17.07.2019 eliberată de Ministerul Culturii și Identității Naționale-Direcția Patrimoniu Cultural.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonelor urbane situate în Zona Metropolitană Cluj prin dezvoltarea unui drum nou de mare capacitate – centura metropolitană – și modernizarea drumurilor de legătură, iar scopul proiectului este îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, respectiv a mobilității populației, bunurilor și serviciilor din județul Cluj.

Conform procedurilor specifice, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze: delimitare situri arheologice, sondaje arheologice, măsurători. Activitățile menționate mai sus vor fi realizate în perioada august-octombrie 2019.

"Primăria solicită cetățenilor ce dețin imobile cu orice titlu, care sunt situate de-a lungul coridorului și în cadrul zonelor studiate, să permită accesul echipelor tehnice și utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiții a studiilor arheologice și a oricăror operațiuni necesare studiului de fezabilitate – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010. Primăria Cluj-Napoca este la dispoziția cetățenilor pentru informații cu privire la proiectele sale de investiții aflate în diferite faze de dezvoltare. Pentru mai multe informații, vă recomandăm să sunați la Serviciul Administrare Căi Publice, telefon 0264/596030, interior 4410", se arată într-un comunicat remis presei. 

Consultarea traseului propus pe care se vor realiza studiile arheologice și harta siturilor arheologice identificate se poate face AICI!

150 milioane de la UE 

Centura metropolitană va avea 38 km, leagă vestul comunei Gilău de Apahida, şi are o alocare financiară de la Comisia Europeană de 150 de milioane de euro, bani care pot fi folosiţi până în 2023. Costul final ar urma să urce la 250 de milioane de euro, estimează reprezentanții platformei de monitorizare a infrastructurii Pe Unde Merg. 

O firmă din Cluj a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate, a planului urbanistic zonal şi a detaliilor tehnice pentru autorizarea Centurii Metropolitane. Aceasta se numește Explan și s-a asociat cu două societăți din Ungaria, Transinvest Budapest și SpecialTerv, respectiv cu altă companie locală, Cadsil SRL. 

Oferta financiară a asocierii câștigătoare a fost de 17,1 milioane lei fără taxa pe valoarea adăugată, adică 3,7 milioane de euro. Explan este deținută de Petru Ciufudean, un proiectant clujean cu numeroase contracte cu statul la activ. 

Centura Metropolitană a Clujului, în Master Planul General de Transport

Transregio Feleac se numeşte centura metropolitană în Master Planul General de Transport, proiectul urmând să fie realizat în două etape. Drumul Gilău Vest - Cluj-Napoca Vest are 14,1 km şi se intersectează cu Autostrada Transilvania. Acest drum are trei sectoare: centura Gilăului (2,3 km), legătura cu Clujul, prin partea de nord a localităţii Floreşti (9,9 km), şi traversarea Drumului Național nr. 1 până în zona Colina, unde ar urma să facă joncţiunea cu centura (1,9 km).

Cea de-a doua parte, centura Clujului, pleacă din sud-vestul oraşului şi trece prin spatele cartierelor Mănăştur, Zorilor, Bună Ziua, Gheorgheni, Someşeni, până spre Apahida. Acest tronson are 24,2 km şi ar urma să coste 85,7 milioane de euro. Sectoarele sunt Cluj Sud-Vest - Selgros, cel mai scump, 67 de milioane de euro, respectiv Selgros - Bd. Muncii. Un ultim sector, Bd. Muncii - Apahida, este un drum existent cu o bandă pe sens, care ar urma să fie extins la două benzi pe sens.

Comenteaza