Începe diagnosticarea clujenilor de cancer de col uterin, sân şi colon
- Scris de Cristina Pirvu
- 26 Iul 2012, 23:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

„Acest proiect organizează nouă conferinţe dintre care opt regionale şi una naţională pentru „Instruire şi prevenţie pentru o viaţă sănătoasă", proiect cofinanţat din fonduri europene. În cadrul acestui program vor fi instruiţi 7.200 de medici, este un proiect în care 6.000 de medici de familie vor fi instruiţi la nivel judeţean şi 1.200 de medici specialişti din şapte specialităţi şi anume anatomie patologică, medicină de laborator, obstetrică-ginecologie, gastroenterologie, radiologie-imagistică medicală, sănătate publică şi management", a declarat Mariana Postolache, asistent de proiect. Medicii sunt instruiţi timp de trei zile. „Această instruire este completată de ordinul semnat de domnul Cepoi, ministrul Sănătăţii, care implementează screeningul pentru cancerul de col uterin. Medicii vor fi instruiţi pe screeningul cancerului de col uterin, sân şi colon", a adăugat Postolache.
Medicul Florian Nicula, de la Institutul Oncologic „Ioan Chiricuţă" apreciază iniţiativa MSP de prevenţie a cancerului. "Programele naţionale de screening pe care Ministerul Sănătăţii începe să le organizeze începând cu cancerul de col uterin din acest an sunt o componentă importantă de control a cancerului în România şi acest proiect prevede instruirea personalului medical implicat în screeningul celor trei cancere recomandate a fi testate de către Consiliul Europei", a declarat Nicula. El crede că prin intermediul screeningului se va scădea incidenţa şi mortalitatea celor trei feluri de cancer incluse în proiect. „În România, suntem primii la mortalitate şi incidenţă la cancerul de col uterin, acest fapt fiind un paradox având în vedere faptul că un român a imaginat primul testul Babeş-Papanicolau care folosit pe scară largă a salvat milioane de vieţi pe glob. Vom începe şi noi să îl folosim la nivel naţional din acest an. Mortalitatea la noi este de 11 ori mai mare decât în Finlanda. Până în momentul de faţă nu am avut un program de screening care să acopere populaţia de risc la cancerul de col uterin", a precizat Nicula.
MSP speră să reuşească diagnosticarea bolnavilor de cancer în faze incipiente. "Practic, este unul dintre cele mai importante proiecte pe screening. Este important pentru noi atât pentru faptul că sunt fonduri suficiente să putem instrui un număr de 7.200 de medici şi pentru că după această instruire va începe efectiv screeningul populaţiei. Prin acest screening sperăm să scăderea costurilor în ceea ce priveşte tratamentele celor care ajung în faze terminale, sperăm să diagnosticăm în faze incipiente aceste afecţiuni", a declarat Emilian Imbri, consilier în cadrul MSP. "Programul de screening va începe de la 1 august", a precizat Imbri.