Infuzie de capital la bugetul local: se vând terenurile din asocierile primăriei

Infuzie de capital la bugetul local: se vând terenurile din asocierile primăriei
Ce a promis fostul primar Moisin în campania electorală din 2012, se va materializa în mandatul Boc. Primăria vinde terenurile care va obiectul contractelor de asociere/asociere în participaţiune, aparţinând domeniului privat al oraşului.

Regulamentul pentru vânzarea terenurilor din proprietatea municipiului, prinse în contracte de asociere, procedură pentru care Radu Moisin a reuşit în aprilie 2012, în plină campanie pentru locale, să obţină un vot de principiu a fost pus la punct de administraţia locală clujeană. Regulamentul este în consultare publică până în 8 octombrie, dată până la care cetăţenii pot face primăriei propuneri de îmbunătăţire.

"O invitaţie falsă la dans", a fost clasificat de către consilierii USL, în aprilie 2012, votul de principiu cerut Consiliului Local de primarul interimar Radu Moisin pentru promovarea unei hotărâri prin care să se vândă terenurile care fac obiectul unor contracte de asociere. În ciuda insistenţelor consilierilor din opoziţie, primarul a obţinut câştig de cauză. După ce va fi făcut un inventar al contractelor de asociere şi concesiune, primăria va trece la vânzarea terenurilor care fac obiectul respectivelor acte. Puterea din Consiliul Local a susţinut că este vorba despre o hotărâre care va aduce doar beneficii municipiului pentru că toate terenurile prinse în aceste asocieri s-au dat pe bani foarte puţini şi pe perioade foarte lungi. "Acum aceste terenuri s-ar vinde la valoarea de piaţă, ceea ce înseamnă că municipiul ar avea doar de câştigat. Vorbim despre contracte încheiate de primărie începînd din anii '90 pe sume foarte mici", explica primarul interimar Radu Moisin. "Trebuie să avem mai întâi o listă clară cu aceste contracte şi să ştim despre ce terenuri vorbim. Nu ştiu dacă ne avantajează sau nu o vânzare. Cert este că ameţim oamenii judecând o astfel de propunere înainte de campania electorală. Iniţiativa îşi pierde din seriozitate. Ideea este foarte bună, felicitări celor de la Direcţia de Patrimoniu! Dar fără inventar nu putem discuta despre oportunitate", sublinia consilierul PSD Claudia Anastase.
De atunci, respectivul inventar nu a mai fost prezentat, public, Consiliul Local. După preluarea mandatului de priamr de către Emil Boc, tot nu s-a prezentat datele respective. Biroul Mass media al primăriei a anunţat că, începând de vineri, este în consultare regulamentul de vânzare a terenurilor care fac obiectul contractelor de asociere/asociere în participaţiune, aparţinând domeniului privat al Municipiului Cluj-Napoca, în favoarea titularilor acestora. "Etapa consultării publice are loc în perioada 27 septembrie - 8 octombrie 2013. Persoanele interesate pot trimite sesizăriile, observaţiile, punctele de vedere primăriei", a informat acelaşi Birou Mass media. Proeictul poate fi consultat pe site-ul oficial al primăriei, la secţiunea dezbateri publice.
Potrivit proiectul de regulament, se pot vinde doar terenurile pentru care clauzele contractuale nu prevăd ca, la încetarea asocierii/asocierii în participaţiune, construcţiile edificate să intre în partimoniul municipalităţii. Poti depune cereri de cumpărare persoanele juridice care nu sunt în insolvenţă, lichidare, dizolvare, dificultate, neimplicate în evaziuni fiscale constatate prin hotărâri judecătoreşti, să aibă contract valabil cu primăria, să nu aibă datorii faţă de bugetul local şi să aibă toate bunurile în starea de asociere acceptată de Consiliul Local. Administraţia locală a fixat şi o procedură de vânzare, în trei etape, pe baza unei cereri şi a unei documentaţii topo-cadastrale pe care titularul este obligat să le depună la primărie. De asemenea, este necesar şi un raport de evaluare a terenului. Preţul se poate achita integral sau în rate, conform unui sistem (avans 10% din preţul de vânzare în 60 de zile de la aprobarea vânzării de către forul local, iar restul eşalonat).

După etapa de consultare şi de îmbunătăţire, regulamentul urmează să ajungă în faţa Consiliul Local pentru dezbatere şi aprobare.

Comenteaza