Înghesuială la plata impozitelor online la Cluj

Înghesuială la plata impozitelor online la Cluj
Înghesuială la plata impozitelor prin Internet, la Cluj: în primele două zile ale acestui an, luni şi marţi, au fost eliberate 48 de parole.
Plata impozitelor prin Internet este posibilă în Cluj-Napoca de luni 3 ianuarie, dar codurile de utilizator şi parolele au fost eliberate încă din 20 decembrie. Până la sfârşitul anului fuseseră eliberate doar 18 seturi, în vreme ce în acest an, în doar două zile, numărul total al codurilor de utilizator eliberate a ajuns la 66, conform reprezentanţilor Primăriei Cluj-Napoca. 21 dintre aceştia au şi făcut plăţi în acest an - 5.755 lei au ajuns în vistieria locală în acest mod. "Suntem foarte mulţumiţi. Pentru un program atât de nou rezultatele sunt bune şi vom continua implementarea acestuia şi la alte plăţi, cum ar fi tichetele de parcare şi permisele de liberă trecere", a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei  Cluj-Napoca, Oana Buzatu, pentru ziuadecj.ro.

Impozitele pot fi plătite cu reducere de 10% până la sfârşitul lunii martie.
Comenteaza