Investiție pe 11 hectare de teren, în buza centurii Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:02
- Administraţie
- Ascultă știrea
Planul Urbanistic Zonal care vizează dezvoltarea unei zone de activități economice pe un teren de 11,27 hectare, situat pe latura sudică a centurii ocolitoare Cluj N-E, urmează să fie analizat de consilierii locali.
Documentația nu indică o investiție concretă, ci doar stabilește cadrul urbanistic pentru dezvoltări ulterioare. Așadar, sunt permise activități de producție nepoluantă, servicii, logistică, depozitare, showroom-uri și birouri. Regimul urbanistic propus permite hale cu înălțime de până la 18 metri, clădiri complementare care pot ajunge la 21 metri ((1-3S)+P+4), POT maxim de 60% și CUT de până la 1,2.
Accesul la amplasament se realizează din Centura Ocolitoare Cluj N-E, pe un drum public existent (dezvoltat pe traseul De 2787 şi De774/1, identificat cu nr. cad. 358784), regularizat la ampriză de 18m (parcela 1 cf. planşei „Circulația terenurilor"). Staționarea autovehiculelor: la sol, pe terenul unității industriale, necesarul calculându-se în funcție de necesitățile funcționale, cu avizul Serviciului Siguranța Circulației.
Beneficiarii investiției: Pațiu Vasile-Sorin, Pațiu Ana-Daniela, Grecu GhorgheMarius, Grecu Camelia-Dorina. Pațiu deține IMSAT SERVICE CLUJ, înființată în anul 1994, de pe Bdul Muncii. În domeniul construcţiilor civile societatea se remarcă ca fiind una dintre cele mai prezente firme de instalații electrice din județul Cluj și una dintre primele firme din Transilvania cu activitatea in domeniul instalaţiilor de curenţi slabi: reţele de voce-date si sisteme de securitate.


