Liberalii lui Tăriceanu negociază cu PC o colaborare în Parlament

Liberalii lui Tăriceanu negociază cu PC o colaborare în Parlament
PC şi PLR condus de Tăriceanu au discuţii pentru încheierea, în perioada următoare, a unui acord parlamentar, intenţionându-se formarea de grupuri comune în Parlament în scopul promovării iniţiativelor şi valorilor de centru-dreapta, au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, surse din PC.

Potrivit surselor citate, acest acord parlamentar ar putea fi încheiat înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

Prin această strategie, PC urmăreşte să-şi întărească în Parlament grupurile parlamentare, aproape dublând numărul lor cu parlamentarii din partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ceea ce i-ar da posibilitatea de a avea un cuvânt mai greu de spus în Parlament. Conservatorii ar mai obţine, prin această mişcare, avantajul de a se identifica cu valorile de centru-dreapta, intenţionând să ocupe culoarul ideologic revendicat în prezent de PDL şi PNL.

Partidul Liberal Reformator ar avea, la rândul său, beneficiul de a face parte dintr-un grup parlamentar, dar şi posibilitatea de a-şi susţine iniţiativele. Din punct de vedere strategic, deşi este cunoscută apropierea lui Călin Popescu Tăriceanu de Victor Ponta, parlamentarii din PLR nu ar putea să se afilieze grupurilor PSD, deoarece acesta are grupuri "bine închegate", iar social-democraţii susţin valorile socialiste, au mai precizat sursele menţionate.

Detalii despre negocieri, AICI

Comenteaza