Licitaţia pentru achiziţia de tramvaie, blocată

Licitaţia pentru achiziţia de tramvaie, blocată
Societatea Alstom a contestat licitaţia pentru achiziţionarea de noi tramvaie care a fost fixată de primărie pe 29 septembrie. Potrivit municipalităţii, licitaţia prin care a fost scos la mezat un acord-cadru pentru furnizarea a maximum 12 tramvaie noi, în valoare totală de peste 60,9 milioane de lei, este blocată până la soluţionarea contestaţiei.

Primăria a lansat licitaţia pentru achiziţionarea a 12 tramvaie noi, care să circule din 2012 pe tronsonul de tramvai Mănăştur - gară, după terminarea lucrărilor de modernizare în 12 august. Procedura aleasă a fost licitaţia electronică, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), şi implică încheierea unui acord-cadru pe 16 luni pentru furnizarea a maximum 12 bucăţi de tramvaie noi, dintre care şase la prima comandă. Un tramvai este estimat la peste 5 milioane de lei, conform anunţului de licitaţie postat pe SEAP. Potrivit municipalităţii clujene, societatea Alstom este nemulţumită de condiţiile din caietul de sarcini. Mai precis, primarul Sorin Apostu a declarat că societatea contestatară spune că experienţa similară solicitată este prea restrictivă. "Noi am mers pe minimum legal, însă firmele spun că este prea mult", a comentat edilul.

Criteriile de atribuire fixate au fost preţul (85 de puncte) şi caracteristicile tehnico-funcţionale: garanţie (5 puncte), consumul specific de energie electrică (5 puncte) şi capacitatea de transport calculată la opt călători pe metru pătrat (5 puncte). Garanţia de participare cerută de primărie este de 500.000 de lei, iar societăţile interesate trebuie să aibă o cifră de afaceri pe ultimii trei ani de 50 de milioane de lei şi să fi livrat în ultimii trei ani cel puţin şase tramvaie similare celor solicitate de primărie prin caietul de sarcini. Documentaţia de licitaţie este extrem de complexă şi descrie tramvaiele pe care primăria şi le doreşte, de la dimensiuni generale constructive ale tramvaielor la caracteristicile funcţionale, specificaţiile operaţionale, regulile de verificare a calităţii, garanţii, termene de livrare şi felul sistemului audio sau al celui de alimentare a tramvaiului la reţeaua electrică. Reprezentanţii primăriei spune că până la soluţionarea contestaţiei licitaţia este blocată.

 

Comenteaza