Lipsa locurilor de parcare din Cluj, motiv de ceartă între şoferi: "Nu sunt proprietara trotuarului, dar sunt a spațiului din fața lui"
- Scris de Anca Marcus
- 17 Noi 2020, 11:05
- Administraţie
- Ascultă știrea
Lipsa de locurilor de parcare din Cluj-Napoca provoacă dispute aprigi între șoferi, pe rețelele de socializare. Zilnic, pe grupul INFO TRAFIC CLUJ apar fotografii cu șoferi fără bun simț, care parchează în zone interzise, pe spații verzi sau chiar pe trotuar.
Locurile de parcare din Cluj-Napoca sunt insuficiente astfel că, șoferii profită de orice metru pătrat pentru a-și lăsa mașina pentru câteva minute… sau chiar mai mult. În mediul online, se nasc des polemici cu privire la acest subiect, iar clujenii sunt împărțiți în două tabere: cei care dau vina pe nesimțiții care parchează neregulamentar și cei care arată cu degetul spre municipalitate.
Luni seara, a apărut pe INFO TRAFIC CLUJ o fotografie cu mașina unei domnișoare, care parcase pe trotuar. S-a iscat o discuție lungă la finalul căreia, făptașa s-a simțit datoare cu o explicație.
„Haideți să lămurim niște aspecte. Nu sunt proprietara trotuarului, dar sunt proprietara spațiului din fața lui (lucru care vine la pachet cu intretinerea curateniei pe porțiunea aceea de trotuar, sau în caz contrar amenda). Desi dețin acest spațiu, nu beneficiez din partea primăriei de nici un fel de facilitate în ce privește parcarea. Dar mai mult decât atât, în seara asta am de dus de aici mai multe obiecte, pe care nu le pot cara nu știu cati km, eu femeie. Dar dacă data viitoare se oferă voluntari membrii acestui grup, m-as bucura (p.s. trece si caruciorul si bicicleta, doar dacă nu e tanc, iar dacă nu era parcata o masina de Fan Courier când am ajuns, trecea și mai bine)”, a scris șoferița.
Acest lucru se întâmplă zilnic, iar clujenii riscă să se trezească fie cu mașina ridicată, fie cu o amendă de la polițiștii locali. Cu toate acestea, primăria ridică din umeri.