Lobby liberal pentru salvarea micilor afaceri din Grigorescu

Lobby liberal pentru salvarea micilor afaceri din Grigorescu
20 de comercianţi din cartierul Grigorescu se plâng că primăria vrea să îi lase pe drumuri. Spaţiile unde îşi vând marfa sunt cu chirie de la primăriei, iar contractele au expirat. PNL Cluj a preluat cauza şi cere primăriei să-şi respecte înţelegerile şi să le micşoreze chiria.

„După inaugurarea pieţei agroalimentare, comercianţii au primit spaţii şi au fost taxaţi cu 15 euro chirie, pe metru pătrat, lunar. Vorbim de cei care fac comerţ cu diferite produse textile sau de uz casnic. Primăria le-a promis însă că după amortizarea investiţiei, adică a halei agroalimentare plus spaţii comerciale din cartierul Grigorescu, dacă în folosinţă în toamna lui 2010, ei vor putea cumpăra spaţiile. Mai mult, că le va micşora chiria", a explicat, ieri, consilierul Ioan Bîldea. Aceasta a adăugat că cele aproximativ 20 de familii trăiesc din comerţ şi că acestea au în prezent contractele expirate, din septembrie 2013. „Au depus şi o cerere la primărie pentru prelungirea contractelor dar şi pentru a li se reduce la jumătate chiria. Oamenii se tem că administraţia îi va lăsa pe drumuri şi cer o rezolvare", a mai spus consilierul PNL.

Reprezentanţii Biroului mass-media au declarat că tuturor celor din spaţiile comerciale din cartierul Grigorescu li se vor prelungi contractele prin acte adiţionale în următoarea perioadă. „Nimeni nu va fi dat afară, oamenii trebuie să fie liniştiţi. În ceea ce priveşte reducerea chiriei, nu este exclusă această variantă. Comisia de preţuri şi tarife este cea care analizează solicitările şi urmează să se pronunţe", au menţionat reprezentanţii Biroului mass-media

Comenteaza