Foto Lucrări de întreținere pe un nou drum județean care facilitează accesul spre Cluj-Napoca
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 15:08
- Administraţie
- Ascultă știrea

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 103M, care tranzitează localitățile Vâlcele, Rediu și Aiton.
Acestea vizează sectorul în lungime de peste 8 kilometri situat între pozițiile kilometrice 0+000 și 8+230 și au drept scop îmbunătățirea infrastructurii rutiere și asigurarea unei circulații rutiere normale, în condiții de deplină siguranță.
„Întreținerea drumului județean DJ 103M este importantă deoarece acesta oferă locuitorilor din zonă și participanților la trafic un acces rapid către drumul național DN 1, pe direcția Vâlcele, și către municipiul Cluj-Napoca, pe direcția Aiton – Gheorgheni (DJ 103G)”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.
Operațiunile constau în întreținerea părții carosabile, colmatarea rosturilor, curățarea platformei drumului prin înlăturarea pietrișului, criblurii de pe carosabil și a materialelor aduse de viituri și aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere mecanică.
De asemenea, se acționează pentru asigurarea scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor, precum și pentru asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din vecinătatea drumului.