Luna licitaţiilor pentru transportul public

Luna licitaţiilor pentru transportul public
Două licitaţii vor avea loc luna aceasta, pentru cumpărarea de autobuze şi troleibuze.

Compania de Transport Public încearcă în continuare să îşi înnoiască parcul auto, iar luna aceasta sunt stabilite, de principiu, două licitaţii. Una priveşte achiziţionarea a 20 de troleibuze noi, cealaltă, a 10 autobuze second-hand.

Licitaţia pentru troleibuze ar urma să aibă loc după 20 iulie şi se reia practic. Luna trecută, cei doi ofertanţi nu au venit cu documentaţia completă. Este vorba despre o asociere între polonezii de la Solaris şi cehii de la Skoda, respectiv de societatea Astra Bus Arad. Dacă Solaris are deja o istorie a colaborării cu administraţia clujeană, polonezii trimiţând la Cluj cele 40 de autobuze cu consum de 65 de litri la suta de kilometri, pentru Astra Bus semnarea contractului ar însemna un colac de salvare. Compania este în insolvenţă, iar o comandă de minim 10 troleibuze ar readuce-o pe linia de plutire.

„Momentan, recarosăm autobuze şi microbuze şi aşteptăm ca primăriile mari din ţară, cum ar fi Cluj şi Bucureşti, să demareze licitaţii pentru achiziţionarea de mijloace de transport în comun", a declarat la începutul anului, pentru ECONOMICA.NET, Dana Anghel, responsabil de Astra din partea Expert SPRL.

La finalul lunii, CTP intenţionează să cumpere şi zece autobuze articulate second-hand. Spre deosebire de vehiculele Solaris, care circulă numai în municipiul Cluj-Napoca, autobuzele second-hand vor fi trimise şi în zona metropolitană. "Vreau să nu mai aud că pasagerii nu stau lejer. Am primit nişte plângeri din Floreşti că este aglomeraţie şi am trimis reprezentanţi ai companiei să verifice. Ocuparea nu a depăşit 80%, dar în cea mai mare parte a timpului a fost între 40 şi 60%. Oricum, cu aceste autobuze va fi mai aerisit", a afirmat Neag.

Anul trecut, la Cluj au sosit 40 de autobuze noi poloneze, marca Solaris, articulate, care au început să circule prin municipiu la începutul anului. De asemenea, în aceste zile vin la Cluj şi 10 autobuze noi Iveco, nearticulate, care urmează să fie testate. Parcul auto al CTP numără în prezent peste 300 de mijloace de transport, dar multe dintre acestea au durata de viaţă depăşită.

 

Comenteaza