Lupte aprige pe “cadavrul” Spitalului din Mociu
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 15 Apr 2011, 02:23
- Administraţie
- Ascultă știrea

Spitalul din comuna Mociu, care a fost evacuat încă din 1 aprilie, a devenit subiect de dispută în Consiliul Judeţean (CJ) Cluj. Reprezentanţii PSD şi PNL i-au reproşat preşedintelui Tişe că a făcut prea puţin pentru acest obiectiv şi că adresele trimise la Ministerul Sănătăţii au fost ignorate. În contrapondere, au iniţiat un proiect de hotărâre care prevedea preluarea Spitalului din Mociu în administrarea CJ. Alin Tişe i-a avertizat că nu poate fi aprobat un transfer pentru ceva ce nu există. El a propus un alt proiect de hotărâre prin care se solicită ministerului să redeschidă această unitate medicală, urmând ca ea să fie preluată de CJ pentru a funcţiona în cadrul Spitalului de Recuperare.
După ce şi-au aruncat reproşuri şi acuze, toţi consilierii judeţeni au decis să susţină iniţiativa preşedintelui Alin Tişe privind transmiterea unei solicitări către Ministerul Sănătăţii, în vederea redeschiderii Spitalului din comuna Mociu. "Noi avem în administrare şi Spitalul de Recuperare. Consiliul de administraţie al acestei unităţi medicale a decis că Spitalul din Mociu poate fi preluat şi reorganizat pentru a funcţiona ca secţie externă a Spitalului de Recuperare. În consecinţă, vom trimite hotărârea noastră oficială către minister şi sper că vom primi un răspuns favorabil cât mai curând", a spus preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe.
Consilierul judeţean PNL Marius Mânzat i-a reproşat lui Tişe că nu s-a implicat mai devreme pentru ca acest obiectiv să nu dispară. "Noi am avut consilieri şi de la PNL, şi de la PSD, care s-au dus în comună, s-au întâlnit cu cetăţenii, au înţeles nevoia lor pentru ca acest spital să fie păstrat, dar, din păcate, toate intervenţiile noastre nu au folosit la nimic. Acum ne-am propus să adoptăm un proiect de hotărâre prin care să cerem ministerului să dea CJ acest spital. Dumneavoastră ne-aţi acuzat că facem demersuri politicianiste şi aţi hotârât să ne luaţi faţa cu un alt demers polticianist. Dar asta este, în virtutea funcţiei pe care o aveţi, puteţi să convocaţi şedinţa înaintea noastră şi puteţi propune încă un proiect prin care să cerem ministerului să ne dea spitalul. Noi suntem de acord", a spus Mânzat.
La rândul său, consilierul PSD Dan Canta s-a arătat revoltat de faptul că, deşi s-au făcut demersuri la minister, nu s-a luat nici o decizie favorabilă pentru comuna Mociu. "Nu înţeleg de ce trebuie să aprobăm încă o dată că trebuie să mergem să solicităm ceva de la minister. S-au făcut deja astfel de adrese la care nu am primit nici un răspuns. Eu spun că cel mai potrivit este să aprobăm direct preluarea acestui spital, iar ministerul să răspundă hotărârii noastre pentru că la nivel de judeţ suntem for legislativ", a comentat Dan Canta.
Preşedintele Alin Tişe a susţinut însă că nu poate fi adoptată o hotărâre prin care să se se preia în administrare un imobil care în prezent nu există. "Tot ce putem să facem este să facem demersuri pe lângă Ministerul Sănătăţii pentru ca acest spital să fie redeschis, iar apoi să-l putem prelua în administrare", a comentat Tişe. Acesta a arătat că administraţia judeţeană a trimis adrese la Ministerul Sănătăţii încă din 10 martie, înainte ca Spitalul din Mociu să se desfiinţeze. Atunci Spitalul de Recuperare încă nu luase o decizie oficială cu privire la preluarea unităţii din Mociu. "Acum dispunem de această soluţie clar şi sper că vom avea câştig de cauză", a informat Alin Tişe.