MAI: funcţia vacantă de prefect poate fi ocupată pe termen nelimitat

MAI: funcţia vacantă de prefect poate fi ocupată pe termen nelimitat
Funcţia de prefect a unui judeţ poate fi ocupată, “în mod excepţional”, şi de persoane care nu întrunesc cerinţele pentru ocuparea acestei funcţii, pentru o perioadă nelimitată, după ce perioada iniţială, de şase luni cu statut temporar, a fost eliminată din lege. Aceasta este poziţia Ministerului Administraţiei şi Internelor după ce în presă au apărut mai multe informaţii potrivit cărora un număr de Instituţii ale Prefectului din ţară ar fi ocupate ilegal. În această listă intră şi Instituţia Prefectului Cluj, unde prefect este Florin Stamatian.
“Potrivit reglementărilor, în mod excepţional, la propunerea justificată a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în al cărei stat de funcţii există funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcţionari publici sau, după caz, de funcţionari publici cu statut special care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Măsura se dispune prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, în condiţiile în care, din motive obiective, funcţia publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate”, se arată într-o informare a ministerului, ataşată acestei ştiri.

Aici se mai arată că “prevederile legii nu stabilesc în mod expres o limită de timp pentru exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici vacante sau temporar vacante”. Anterior, aceste funcţii puteau fi ocupate pentru cel mult şase luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă o jumăate de an.

Florin Stamatian a fost instalat în funcţie printr-o Hotărâre de Guvern în februarie 2009. Funcţia este însă apolitică, potrivit legii, iar Stamatian este membru PD-L. Totodată, funcţia poate fi ocupată doar de foşti parlamentari sau de absolvenţi ai cursurilor de formare şi perfecţionare în administraţia publică, pe care Stamatian nu le urmase la data numirii în funcţie.
Comenteaza