Malul Someşului, consolidat pentru a feri Nokia de inundaţii

Malul Someşului, consolidat pentru a feri Nokia de inundaţii
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj intenţionează să solicite Ministerului Mediului fonduri pentru un proiect privind reabilitarea malurilor Someşului în zona Jucu.
Vicepreşedintele Radu Bica a menţionat că, până când malurile nu vor fi consolidate, parcul industrial administrat de Tetarom şi ocupat de Nokia (foto) riscă să se inunde după fiecare ploaie torenţială. Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a informat că în judeţul Cluj se lucrează şi în prezent la un proiect ce vizează amenajarea malurilor Someşului, dar acesta a fost demarat încă din 1996, când regiunea Jucu nu reprezenta o prioritate.

Judeţul Cluj va mai avea de suferit de pe urma inundaţiilor, având în vedere că destule zone traversate de râul Someş nu au fost incluse în programul pentru consolidarea malurilor. Într-o situaţie similară este şi zona Jucu, unde se află şi parcul industrial Tetarom III, ocupat de compania finlandeză Nokia. Vicepreşedintele CJ, Radu Bica, a specificat că parcul a mai fost inundat, iar evenimentul riscă să se repete, dat fiind faptul că o porţiune din malul Someşului s-a surpat. “Pentru moment, noi am reuşit să stabilizăm malurile acolo, însă e nevoie de un proiect serios de reabilitare. Pentru că, dacă vine iar viitura, nu ştiu cum ne vom mai putea salva parcul de ape”, a declarat Bica.

Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa are un proiect ce vizează reabilitarea malurilor Someşului în zona Jucu, însă nu dispune şi de fonduri. “Vom încerca să intervenim pe lângă Ministerul Mediului pentru a obţine banii necesari acestui proiect. Vom trimite o solicitare oficială în sensul acesta şi sper că lucrările vor putea fi realizate cât mai repede, astfel încât pe viitor să nu mai întâmpinăm probleme”, a afirmat Bica.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa au informat că un program amplu de reabilitare a malurilor Someşului în judeţul Cluj, evaluat la 96 de milioane de lei, a început încă din 1996. “Numai că, în momentul în care a fost promovată această investiţie, zona Jucu nu era prioritară, motiv pentru care nu a fost prinsă în proiect”, au transmis împuterniciţii instituţiei. Pe de altă parte, aceştia admit că “momentan se încearcă promovarea acestei zone printr-un alt proiect de investiţii”.

Legat de proiectul demarat în 1996, până în prezent s-au cheltuit aproximativ 22 milioane lei. Proiectul priveşte lucrări de amenajare a Someşului Mic pe sectorul Cluj-Napoca - Dej, aval de Dej, pe râul Someş în zona Cetan, Vad, Valea Groşilor. Până în prezent au fost executate şi recepţionate următoarele lucrări: dig de apărare în zona Cetan, Vad; apărare de mal în zona Cetan, Vad, Valea Groşilor; dig de apărare mal drept pârâu Fizeş (pentru apărare localitate Mintiu Gherlii); reprofilare albie pârâu Fizeş (pentru apărare localitate Mintiu Gherlii), consolidare mal râu Someş Mic zona Gherla; reprofilare albie pârâu Orman, pe zona de confluenţă; reprofilare albie pârâu Aluniş, pe zona de confluenţă; reprofilare albie Someş Mic în zona localităţii Nima; apărare mal în zona localităţii Livada; reprofilare albie Valea Lujerdiului; dig de apărare în localitatea Bonţida; reprofilare albie Someş Mic în localitatea Jucu de Mijloc; reprofilare albie pârâu Mărăloiu. De asemenea, sunt în curs de finalizare lucrările de la Petreşti, au mai transmis reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa.

Etichete
Comenteaza