Malurile Someșului se transformă cu 35 de milioane de euro. Propunerile spaniolilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Mai 2019, 14:04
- Administraţie
- Ascultă știrea
Malurile Someşului, râu care traversează municipiul Cluj-Napoca, vor fi transformate în zone pietonale, de agrement şi cu piste pentru biciclete, într-un proiect realizat de arhitecţi spanioli, în urma unei investiții de 35 milioane euro, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană (UE).
Consilierii locali vor vota, în ședința din 8 mai, două proiecte de hotârâre pe această temă.
Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului, zona 1 – Lunca Someșului Mic”. Investiția totală: 123 de milioane de lei (26 de milioane de euro), contribuția municipalității clujene fiind de 34 milioane de lei. Proiectul a fost depus spre finanțare europeană (Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4) în 31 decembrie 2018.
Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate de proiectul „Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului, modernizarea și extinderea infrastructurii pietonale și ciclistice pe malurile râului, zona 2 – Parcul Armătura și zona 3 – Platoul Sălii Sporturilor”. Investiția totală: 44 milioane de lei (9,2 milioane de euro), contribuția municipalității clujene fiind de 4.2 milioane de lei. Proiectul a fost depus spre finanțare europeană (POR 2014-2020, Axa prioritară 4) în data de 31 decembrie 2018.
Cum schimbă spaniolii malurile Someşului
De masterplanul de regenerare urbană a Someșului (15 km, din Florești până în Apahida) se ocupă spaniolii de la biroul de arhitectură Practica, câştigători ai concursului de soluţii de 1,5 milioane lei organizat de Primăria Cluj-Napoca şi de Ordinul Arhitecţilor Filiala Transilvania (OAR).
Proiectul semnat de Jaime Daroca, Jose Mayoral și Jose Ramon Sierra a suferit modificări în anul scurs de la momentul câştigării concursului de soluţii, modificări la care au lucrat peste 40 de specialişti în încercarea de a recupera spaţiul public de pe malurile râului. Planul final “Re-Thinking Someș” a fost prezentat, în 14 decembrie 2018, de către Jose Mayoral, în cadrul unui eveniment desfăşurat sub egida Centrului Cultural Clujean.
Sala Sporturilor
Parcarea din faţa Sălii Sporturilor Horia Demian se va transforma într-un zonă multifuncţională, unde vor putea fi organizate diverse evenimente: pieţe şi concerte, iar iarna spaţiul va putea gădui un târg de Crăciun şi un patinoar. Pe malurile Someşului se vor amenaja gradene şi pontoane care vor oferi acces spre apă sau chiar spre insule naturale formate pe cursul râului. De asemenea strada Muzicescu va deveni pietonală şi prietenoasă cu bicicliştii, însă vor fi păstrate locurile de parcare pentru riverani.
Parcul Armătura
Vorbim despre o oază verde şi sălbatică, cu acces dificil la apă, situată în zona industrială a oraşului, ieşită complet din mentalul clujenilor. Festivalurile Jazz in the Park şi Someş Delivery au reuşit, recent, să o aducă în atenţia publicului organizând câte un weekend de activităţi şi intervenţii de mobilier urban temporar în zonă. Şi cei de la Practica au planuri mari pentru acest parc pe mal de Someş: vor să “redeseneze” în totalitate malurile şi să le transforme în locuri de “loisir” pentru public, însă propun şi un pod spre strada Nădăşel şi reamenajarea malurilor pârâului Nadăş.
Parteneriat Primăria Cluj - Administraţia Bazinală de Apă Someş - Tisa
Municipalitatea a încheit, în urmă cu o lună, un parteneriat cu Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa (ABAST) pentru a merge mai departe cu masterplanul pentru Someş. Legea stipulează faptul că, în cazul în care sunt executate lucrări de construire pe albiile şi/sau malurile râurilor, este necesar un acord de parteneriat între primărie și ABAST. Mai multe detalii, AICI!
”Culoarul râului Someș va deveni un culoar de mobilitate sustenabilă. Se vor construi două poduri pietonale și pentru biciclete, se vor amenaja 10 km de piste de biciclete dedicate și 15 km de alei pietonale. Acest culoar va fi și unul verde, 12 ha de spațiu verde fiind propuse pentru amenajare. Vor fi plantați 2.000 de arbori noi”, a spus, la evenimentul din decembrie 2018, Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca.