Matei Corvin, returnat clujenilor cu 50% mai scump

Matei Corvin, returnat clujenilor cu 50% mai scump
Municipalitatea pregăteşte procesul-verbal de recepţie a grupului statuar, pentru care a acceptat o majorare de contract cu 49% şi care a fost restaurat cu întârziere de cinci luni.
Lucrările la grupul statuar Matei Corvin din centrul municipiului Cluj-Napoca au ajuns la 787.000 de euro, majorarea costurilor fiind dictată de creşterea TVA-ului, dar şi de lucrările suplimentare. Societatea Concefa a câştigat iniţial licitaţia cu preţul de circa 426.000 de euro. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au achitat deja firmei peste 390.000 de euro, urmând să vireze şi restul banilor, în urma unei alocări guvernamentale.

Viceprimarul Laszlo Attila a explicat că banii pe care executivul i-a alocat săptămâna aceasta proiectului de restaurare de la Cluj din fondul de rezervă al guvernului - peste 1,6 milioane de lei - au mai fost alocaţi şi în 2008 municipalităţii clujene (lucrările la grupul statuar se realizează în baza unui protocol între ministerele culturii din Ungaria şi România, care şi-au asumat să participe cu câte 400.000 de euro fiecare - n. red.). “În 2008, primarul Emil Boc a fost supărat că nu am putut cheltui cei peste 1,6 milioane de lei. În ianuarie 2009, premierul Emil Boc a cerut primăriei să returneze banii pentru renovarea statuii fiindcă nu au fost cheltuiţi. Anul acesta s-au terminat lucrările şi sperăm să nu mai fie nevoie să returnăm banii pentru că nu s-a făcut recepţia”, a explicat viceprimarul.

Potrivit acestuia, fiind vorba de o lucrare realizată în baza unui acord interguvernamental româno-maghiar, pentru recepţie este nevoie şi de un reprezentant al Ministerului Culturii din Ungaria. “Am făcut deja două solicitări ca acesta să fie desemnat. Totuşi, nu vrem să păţim ca în anii trecuţi şi am discutat cu colegii să facem procesul-verbal de recepţie şi să trecem apoi la plăţile către constructor”, a declarat Laszlo Attila.

În ceea ce priveşte contractul pentru reabilitarea statuii lui Matei Corvin, câştigat de Concefa, acesta a fost majorat cu 49%. “Legea permite în cazul monumentelor istorice, pentru lucrări neprevăzute, o majorare a contractului cu până la 50%. Noi nu am acceptat, oricum, toate lucrările propuse de constructori, suplimentarea contractului fiind dictată şi de creşterea TVA la 24%. Pentru ce s-a lucrat s-au făcut plăţi parţiale (pe bază de recepţie făcută de o comisie mixtă) de peste 393.000 de euro (bani proveniţi din alocarea făcută de guvernul ungar, în baza protocolului cu partea română - n. red.)”, a explicat Laszlo.

Viceprimarul Laszlo Attila a declarat că după recepţia integrală a lucrărilor vor fi achitaţi restul banilor, până la valoarea finală de contract de 787.000 de euro. “Contractul iniţial a fost câştigat de Concefa la 426.000 de euro cu tot cu TVA. Lucrările suplimentare acceptate, ţinând cont că s-a modificat soluţia tehnică, sunt la 49%. Deşi s-a întârziat, am avut două procese-verbale de mediere, având în vedere modificarea soluţiei tehnice”, a precizat Laszlo Attila.

Cinci înscrişi,un învingător

La licitaţia pentru restaurarea grupului statuar Matei Corvin au participat cinci societăţi, Kaloria Hotechnikai Budapesta (respinsă), Euras Satu-Mare, Sinecon Sibiu, Concefa şi Reneszansz Ungaria.

DNA, pe urmele lui Matei Corvin


Licitaţia pentru reabilitarea grupului statuar Matei Corvin a dat bătăi de cap municipalităţii clujene, după ce a respins oferta societăţii Kaloria Hotechnikai Budapesta pe motiv că i-au lipsit 11 documente de calificare. “Licitaţia s-a derulat în mai, iar contractul a fost semnat cu Concefa în 22 iulie, pentru că un alt participant a contestat procedura la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiei, dar a pierdut. În schimb, Kaloria Hotechnikai Budapesta a făcut o plângere penală împotriva membrilor comisiei, am dat cu subsemnaţii, iar parchetul a dat neînceperea urmăririi penale. Asta se întâmpla în 2009”, a explicat Laszlo Attila. Viceprimarul a mai spus că anul acesta au apărut două adrese de la Direcţia Naţională Anticorupţie. “Ni s-au cerut copiile după toate documentele de licitaţie în luna august. În octombrie-noiembrie am primit o altă solicitare prin care ni s-a cerut încă un set de documente. Până acum am tăcut, dar m-am săturat să vină toţi aceşti neaveniţi să ne acuze. Eu mai am în subordine şi alte proiecte pe care le coordonez şi m-am ocupat şi de alte licitaţii. Sunt foarte atent la toate aspectele, mai ales că tatăl meu a fost şeful Controlului Calităţii la Metalul Roşu”, a menţionat Laszlo.


Comenteaza