Mese calde pentru SMURD Cluj

Mese calde pentru SMURD Cluj

120.000 de lei au fost alocați de municipalitatea clujeană pentru sprijinirea activității SMURD - Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Prin această hotărâre, vor fi asigurate două mese pe zi (prânz și cină) pe parcursul anului pentru un număr de 10 persoane din cadrul SMURD. Masa va fi asigurată de Cantina de ajutor social şi pensiune Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca.

"Le mulțumesc, în numele comunității clujene, acestor oameni dedicați care zilnic salvează vieți! Eforturile și sacrificiile lor constituie un exemplu pentru noi toți, iar acest proiect de suflet pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca reprezintă o metodă de sprijin pentru extraordinara activitate realizată de către SMURD Cluj", a declarat edilul Emil Boc. 

Etichete
Comenteaza