Moisin a semnat autorizaţiile restante
- Scris de Luminita Silea
- 02 Dec 2011, 23:14
- Administraţie
- Ascultă știrea

"Primarul interimar (Radu Moisin - n. red.) a semnat 26 de documentaţii de certificare a atestării construcţiilor, 44 de autorizaţii de construire, 12 documentaţii pentru prelungirea unor autorizaţii de construire. Totodată, trei dosare au fost returnate în vederea verificării conformităţii proiectului şi planşelor de amplasament cu situaţiile din realitate, urmând să fie finalizate abia după verificarea în teren a acestora", au informat reprezentanţii Biroului mass-media al primăriei. Aceştia au adăugat că în luna decembrie se va organiza un concurs pentru ocuparea postului de şef serviciu la Direcţia de Urbanism, după ce actualul titular, arhitectul Adina Mitrea, a depus dosarul pentru pensionare, a confirmat purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu. "De acest post de şef serviciu nu a fost interesat nimeni, ca urmare concursul va fi reluat la mijlocul lunii decembrie, sub tutela Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar proba scrisă şi interviul vor avea loc la prefectură, în 15, respectiv 19 decembrie", a explicat Buzatu.