Momentul adevărului: împărţirea puterii în Consiliul Local Cluj-Napoca
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 21 Iun 2012, 23:34
- Administraţie
- Ascultă știrea

Secretomanie mare în jurul problemei de constituire a noului Consiliu Local (CL). Astăzi, la ora 14:00, va avea loc prima şedinţă oficială pentru constituirea forului, crearea de majorităţi, desemnarea viceprimarilor şi formarea comisiilor de specialitate, dar, cu toate acestea, liderii de partide se feresc să recunoască oficial cine sunt aliaţii. Aşa cum ZIUA de CLUJ anunţa încă de ieri, se pare că UDMR ar fi acceptat să sprijine PDL-ul în Consiliul Local, la înţelegere cu primarul Emil Boc. La schimb, spun unele surse, UDMR ar fi primit ambele posturi de viceprimari. Conform altor surse, unul dintre mandatele de viceprimari i-ar reveni lui Radu Moisin. USL a anunţat că, indiferent de situaţie, îşi va desemna propriii candidaţi pentru funcţiile de viceprimari.
Clujul face excepţie de la regulile de alianţă implementate de UDMR la nivel naţional. Astfel, dacă în toate celelalte judeţe cu populaţie maghiară, în care USL deţine majoritate, UDMR va sprijini USL-ul, la nivelul municipiului Cluj-Napoca, această formaţiune va crea o majoritate în forul local împreună cu PDL şi Emil Boc. Sursele ZIUA de CLUJ spun că PDL a reuşit să convingă UDMR să intre în coaliţie la nivel local, oferind la schimb cele două posturi de viceprimari. Unul dintre numele vehiculate pentru postul de viceprimar, agreat atât de UDMR, cât şi de PDL, este cel al consilierului Adrian Popa (PDL). Acesta, însă, se pare că nu ar agrea această propunere, spun sursele ZIUA de CLUJ. Un alt nume vehiculat de UDMR este cel al consilierului Csoma Botond. Nu în ultimul rând, primarul Emil Boc nu s-a sfiit să anunţe că i-ar plăcea ca unul dintre viceprimari să devină Radu Moisin, cel care deţine în prezent şi funcţia de primar interimar.
În mod normal, spun liderii USL, maghiarii nu ar avea de ce să accepte înţelegerea cu PDL, pentru că ar urma să piardă controlul la nivelul administraţiei judeţene. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, cel care amintea că va avea grijă ca UDMR să piardă tot dacă formaţiunea maghiară va bate palma cu Emil Boc, n-a mai dorit să răspundă ieri cu privire la această situaţie. În schimb, liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a spus că din punctul lui de vedere, indiferent ce se discută, negocierile cu UDMR rămân deschise. Pe de altă parte, Lăpuşan nici nu a respins ipoteza că UDMR s-ar fi înţeles deja cu PDL. "Ce pot să spun este că şi mâine (astăzi - n. red.) vom mai avea întâlnire atât cu reprezentanţii noştri, cât şi cu lideri din UDMR. Indiferent ce va decide UDMR, vă pot spune că noi vrem să propunem doi viceprimari, unul de la PSD şi unul din PNL", a spus Lăpuşan.
Ieri, după ora 17:00, consilierii de pe listele USL nu ştiau încă ce au de făcut, cine sunt liderii grupurilor de consilieri sau cine vor fi nominalizaţii pentru funcţiile de viceprimari. De asemenea, actualul primar interimar, Radu Moisin, cel care în varianta Emil Boc ar putea deveni unul dintre viceprimari, s-a ferit să facă declaraţii pe tema aceasta. El nu a respins însă ipoteza. "Tot ce pot să vă spun este că ar trebui să vorbiţi cu liderii PDL", a spus Moisin. Liderii PDL au evitat însă să răspundă la telefon. Acelaşi lucru l-au făcut şi reprezentanţii UDMR, deşi în urmă cu o zi se arătau extrem de deschişi, promiţând că vor oferi o informaţie pe tema majorităţii din CL imediat ce vor ajunge la o concluzie finală.
Şedinţa CL se va avea loc astăzi, la ora 14:00, când vor fi numiţi şi viceprimarii şi când, de asemenea, vor fi formate comisiile de specialitate.