Foto Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar

Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar
Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar
Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar
Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar
Monument istoric din centrul Clujului, în "haine" noi de Centenar

Lucrările de reabilitare și restaurare a fațadei Muzeului Etnografic al Transilvaniei au fost finalizate, operațiunile rămase de executat vizând învelitoarea clădirii și podul, precum și o serie de lucrări interioare conexe. 

Clădire cu profunde semnificații istorice în care a avut loc, în anul 1894, procesul memorandiștilor, Palatul Reduta a beneficiat începând cu finele anului 2017 de un amplu proces de consolidare și reabilitare arhitecturală, finanțarea fiind asigurată de Consiliul Județean (CJ) Cluj.  

,,Lucrările derulate în vederea reabilitării acestui ansamblu arhitectural, o adevărată bijuterie a Clujului, continuă într-un ritm alert. Mă bucură faptul că aniversarea Centenarului Marii Unirii, la 1 decembrie, va găsi această clădire simbol a Clujului cu o înfățișare complet schimbată în bine, demnă de valoarea ei istorică și arhitecturală”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Lucrările de reabilitare și restaurare a fațadei au vizat decaparea tencuielii, curățarea rosturilor și rerostuirea cu mortar de var, realizarea tencuielilor pe bază de var, injectarea fisurilor, reparații la tencuiala nivelelor superioare cu mortar de var, reparații de cornișe la ferestre, brâuri profilate și cornișă superioară din tencuială, precum și curățarea, repararea și refacerea ornamentelor din stucatură.

De asemenea, a fost înlocuită tinichigeria existentă cu glafuri de protecție noi, din tablă de zinc, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele existente cu unele noi, din zinc și a fost recondiționată și refinisată piesa racord din fontă.

Ancadramentele din piatră ale gangului de acces și golurile de fereastră au fost reabilitate, a fost dispusă tubulatura de protecție și rețeaua pentru iluminatul exterior al fațadei, au fost recondiționate, curățate și refinisate grilajele metalice ale ferestrelor de la parter și au fost realizate zugrăvelile exterioare.

În perioada următoare lucrările vor continua la învelitoarea clădirii și la pod și la partea interioară a clădirii. Necesitatea restaurării acestui monument istoric a rezultat în urma unui raport de expertiză tehnică întocmit în 2016 de către un specialist extern, document care indica faptul că starea fizică a fațadelor clădirii muzeului impune intervenții majore de renovare.

În urma obținerii tuturor avizelor și a autorizațiilor necesare, au fost începute, în 2017, lucrările propriu-zise. Valoarea contractului este de 719.677 lei (taxa pe valoarea adăugată inclusă), fondurile provenind din bugetul CJ Cluj, printr-un program de finanțare multianual.

Comenteaza