Negocieri cu Ministerul Sănătăţii pentru Spitalul Regional de Urgenţă de la Floreşti
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 06 Iun 2011, 02:06
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primul pas în demersul realizării Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti implică semnarea unui protocol de colaborare între CJ Cluj şi Ministerul Sănătăţii. "O comisie a fost delegată să negocieze cu ministerul condiţiile acestui protocol. Noi avem obligaţia să intrăm în acest parteneriat cu terenul pe care l-am preluat de la Unitatea Militară din Floreşti. În prezent facem actele de intabulare, urmând să transmitem apoi Planul Urbanistic Zonal spre aprobarea Consiliului Local Flroeşti. Ministerul s-a angajat să suporte cheltuielile cu studiul de oportunitate pentru acest proiect, dar şi cu celelalte studii care se impun", a declarat liderul administraţiei judeţene, Alin Tişe.
Acesta a explicat că în protocol se vor stabili şi condiţiile privind cooptarea unui partener privat, care va avea sarcina să suporte costurile acestei investiţii. "Să sperăm că peste câteva luni vom putea demara procedura privind atragerea unui investitor privat", a afirmat Tişe. Conform înţelegerii cu Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean Cluj ar urma să devină partener secundar în proiectul Spitalului Regional de Urgenţă, programat pe strada Avram Iancu din comuna Floreşti, la numărul 370. Părţile implicate în acest protocol vor fi Ministerul Sănătăţii (partener public principal şi iniţiatorul proiectului), Consiliul Judeţean Cluj (partener public secundar şi coordonatorul proiectului) şi investitorul (partenerul privat şi susţinătorul investiţiei). Consiliul Judeţean Cluj se obligă să pună la dispoziţia investitorului terenul de 14 hectare din Floreşti şi să asigure know-how-ul echipei de implementare. Activitatea din spital ar urma să fie finanţată prin Casa de Asigurări de Sănătate, deci să intre ca structură în subordinea Ministerului Sănătăţii. Managementul spitalului ar urma să fie asigurat de investitor.