Noi localități din Cluj beneficiază de rețeaua de apă publică

Noi localități din Cluj beneficiază de rețeaua de apă publică
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A. au recepționat lucrările de înființare a rețelei publice de apă în satele Mureșenii de Câmpie, Sava și Băgaciu din comuna Pălatca.

„Această nouă investiție finanțată de Consiliul Județean a vizat preponderent partea centrală a localităților, cea mai populată. În completarea investiției noastre,  autoritatea locală va rezolva situația zonele mai izolate. În final, ambele rețele vor fi integrate în sistemul public gestionat de operatorul de apă al județului Cluj”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Investiția realizată pe teritoriul celor trei localități clujene cuprinde o rețea de distribuție în lungime totală de 16,4 km, peste 4 km de rețele de aducțiune, o stație de pompare a apei și un rezervor de apă de 100 de mc.

Valoarea totală a lucrărilor a fost de 3.887.271 lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID), constituit împreună cu Compania de Apă în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

Comenteaza