Noi microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj. Investiție de 25 mil. lei, fonduri nerambursabile

Noi microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj. Investiție de 25 mil. lei, fonduri nerambursabile

Este vorba de 25 de microbuze școlare electrice, care se adaugă altor 34, cu o capacitate tot de 16+1 locuri, ce au fost obținute deja de Consiliul Județean Cluj prin Planul Național de Redresare și Reziliență. 

Forul administrativ județean clujean a aprobat, în ședința extraordinară de vineri, 15 martie 2024, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Cluj nr. 170 din 10 septembrie 2023 privind aprobarea proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu”.

Proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu” a fost depus la finanțare în data de 10.09.2023 și, în prezent, se află în etapa de evaluare.

În data de 06.03.2024 a fost transmisă solicitarea de clarificări, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 9514 care stipulează, printre altele, necesitatea preluării, în tocmai, a textului prevăzut la art. 12, lit. f) din Ordinul 2192 / 24.08.2023 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat, respectiv:

f)  hotărârea autorităților deliberative ale solicitantului privind participarea la program / hotărârea consiliului județean privind participarea la program, care va conține:

       (i) acordul de participare în cadrul programului;

       (ii)acordul privind asigurarea și susținerea, din surse proprii, a cheltuielilor care nu sunt acoperite prin finanțarea acordată de AFM și a cheltuielilor neeligibile;

Potrivit documentației, pentru implementarea proiectului Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj în cadrul Programului Administrației Fondului pentru Mediu s-a identificat ca și sursă de finanțare nerambursabilă fondurile Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu. Alocarea financiară pentru proiectul propus este de 25.000.000 lei, TVA inclus. Pentru această valoare finanțarea nerambursabilă este în procent de 100%.

Obiectivul urmărit în cadrul acestui proiect vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi din județul Cluj, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus. Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind în același timp și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030”, se mai arată în documentației.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de voturi.

Comenteaza