Noi Planuri Urbanistice Generale pentru două comune din Cluj

Noi Planuri Urbanistice Generale pentru două comune din Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat certificatele de urbanism necesare în vederea reactualizării Planurilor Urbaniste Generale (P.U.G.) pentru comunele clujene Buza și Petreștii de Jos.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

„Actualizarea acestor documente cu caracter strategic e importantă întrucât e nevoie, pe de o parte, de corelarea acestora cu toate evoluțiile din domeniu și, pe de altă parte, de asigurarea unei viziuni coerente și unitare asupra dezvoltării întregului județ”, a precizat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Necesitatea actualizării acestor documentații ce vizează intravilanul și extravilanul a nouă sate, cu o suprafață totală de peste 10.000 hectare și în care locuiesc circa 2.000 de clujeni, a fost determinată de dezvoltarea accentuată a celor două comune și de noile realități socio-economice din zonă. În plus, PUG-urile aflate în vigoare în acest moment sunt foarte vechi, ele fiind întocmite acum mai bine de 20 de ani.

Conform reprezentanților forului județean, până în acest moment, au întocmit noi documentații urbanistice 13 comune clujene, restul UAT-urilor fiind ori în plin proces de actualizare, ori documentațiile acestora se află încă în termenul de valabilitate.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza