Nouă parcare pentru avioane la Cluj

Nouă parcare pentru avioane la Cluj
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca vrea să obţină 24 de milioane de euro pentru extinderea platformei de staţionare a aeronavelor şi pentru o cale de rulare suplimentară.
Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca (AICN), David Ciceo, speră ca până în iarnă să se deschidă programul de finanţare europeană pe infrastructură aeroportuară (POS-Transporturi). Planul este de a accesa 24 de milioane de euro pentru o nouă cale de rulare, legată de actuala pistă de aterizare-decolare, şi extinderea platformei de parcare a aeronavelor. Dacă documentaţia va fi declarată eligibilă, lucrările la acest obiectiv ar putea demara din vară.

Planul de dezvoltare iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj, sub a cărui autoritate se află AICN, a ajuns într-o nouă etapă. Iniţial, s-au finalizat cele două terminale de pasageri, cel de sosiri şi cel de plecări. Cu câteva săptămâni în urmă s-a semnat contractul pentru construcţia unui parking şi a unui hotel de 4*, iar în septembrie va fi desemnată societatea care va construi noua pistă de aterizare-decolare.

O nouă etapă din programul de dezvoltare a AICN se referă la reabilitarea suprafeţelor de mişcare aeroportuară. Ciceo a informat că ar urma să se construiască o nouă cale de rulare care să fie legată de actuala pistă de aterizare-decolare şi că se va extinde şi platforma pentru debarcare şi îmbarcare, precum şi cea destinată parcării aeronavelor.

“De extinderea platformei de îmbarcare-debarcare depinde creşterea numărului de locuri de parcare pentru aeronave, precum şi procesarea mai rapidă a pasagerilor din terminalele de plecări şi sosiri”, a comentat Ciceo. În prezent, platforma de îmbarcare are 36.000 mp. Conform proiectului de modernizare, această platformă ar urma să fie mărită cu 43.000 mp. De asemenea, spaţiul destinat parcării va avea 21.000 mp. Calea de rulare a avioanelor urmează să aibă o lungime de 174 m şi se va desfăşura pe 14.000 mp.

“Prin intermediul noii căi de rulare va scădea gradul de acoperire a pistei pentru că aceasta va asigura posibilitatea unei parcări suplimentare pentru aeronave”, a precizat directorul AICN. Acesta a adăugat că în anumite momente ale zilei programul de zbor este foarte încărcat, cu un vârf de şase-opt mişcări pe oră, însă construirea noii căi de rulare va duce la descongestionarea traficului aerian. “Odată cu creşterea traficului aerian, operarea pe o singură cale de rulare înseamnă întârzieri şi duce la pierderea sloturilor, timpi alocaţi de către Eurocontrol pentru momentul decolării pe un aeroport”, a spus Ciceo.

Lucrări programate în vara lui 2011


Planul conducerilor CJ Cluj şi AICN este de a accesa fonduri europene pentru acest proiect. “Există un program de finanţare europeană derulat prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Încă nu s-a deschis, dar sperăm ca până în iarnă să putem depune documentaţia”, a anunţat Ciceo.

Conform studiului de fezabilitate, pentru construirea acestor suprafeţe de mişcare aeroportuară, regia are nevoie de 24 de milioane de euro. “Până se deschide programul de finanţare, încercăm să ne punem la punct documentaţia. Dacă vom fi declaraţi eligibili până în primăvară, atunci se poate spune că lucrările pot demara din vara anului viitor”, apreciază Ciceo. Din valoarea totală a proiectului, CJ ar urma să cofinanţeze 2%.

Comenteaza