Noul Plan Urbanistic General, dezbătut în “familie”

Noul Plan Urbanistic General, dezbătut în “familie”
Noul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului, documentaţia care trasează regulile de construire în oraş, va fi discutat azi în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU). Din CTATU fac parte mai mulţi arhitecţi membri şi ai echipei care lucrează la PUG, dar şi reprezentanţi ai primăriei, care este beneficiara proiectului.

Urmează ca PUG-ul actualizat să intre ulterior în şedinţa Consiliului Local, cel mai probabil în octombrie, potrivit estimărilor oficialilor municipalităţii. PUG-ul mai are nevoie de două avize importante în acest moment, a menţionat primarul Sorin Apostu: cel de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi acordul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

De contractul pentru PUG Cluj se ocupă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), câştigătoare a licitaţiei organizate de primărie în 2009, cu o ofertă de 2,4 milioane de lei fără taxa pe valoarea adăugată (peste 660.000 de euro). UTCN s-a asociat cu Planwerk (arhitecţii Eugen Pănescu, Adrian Borda şi Şerban Ţigănaş) şi Bogart. Subcontractanţii declaraţi sunt Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, DASAT Invest şi ISH România. Contractul a fost semnat la începutul lunii iunie 2009, ceea ce înseamnă că PUG-ul ar fi trebuit să fie gata la finalul lui 2010.

Potrivit primarului, s-a plătit aproape un sfert din valoarea contractului pentru actualizarea PUG-ului. Actualul PUG a fost prelungit ca valabilitate până la aprobarea noii documentaţii de urbanism, în aşa fel încât să nu existe probleme legate de autorizarea construcţiilor în oraş. Oficialii primăriei au explicat că procesul de avizare este cel care a ţinut în loc finalizarea contractului pentru noul PUG şi de aceea este nevoie de mai mult timp, pentru că documentaţia trebuie predată de contractant, cu toate avizeze legale. "Nu am mai făcut plăţi către echipa PUG. Acum se calculează penalităţi, fiindcă nu au fost respectate termenele", a precizat Apostu.

(K. REŞTEA, L. SILEA)

Comenteaza