O comună clujenă a dat dispoziție de folosire a măștilor. Sunt bune și improvizațiile

O comună clujenă a dat dispoziție de folosire a măștilor. Sunt bune și improvizațiile

Primăria Văișoara a emis o dispoziție prin care recomandă nu doar locuitorilor comunei, ci și celor care o tranzitează, să poarte măști de protecție. Dacă nu le dețin, sunt bune și improvizațiile.

“Se recomandă pentru toți cetățenii comunei Viișoara, precum și pentru cei care tranzitează comuna, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile în vederea reducerii riscului de epidemiologie, de transmitere a coronavirusului în spații publice sau la locul de muncă.

Se recomandă evaluarea și monitorizarea zilnică a stării de sănătate a angajaților, iar în cazul prezenței simptomatologiei respiratorii, persoana se izolează la domiciliu și apelează medicul de familie sau serviciul 112”, a precizat primarul Ioan Roman.

Primul edil din județ care a recomandat folosirea acestor mijloace de protecție a fost Emil Boc, de la Cluj-Napoca. Autorități din diferite zone ale țării au făcut recomandări similare, însă fără a indica locuitorilor de unde pot să își procure măști la prețuri decente, în condițiile exploziei prețurilor la aceste articole din ultima perioadă - de 10-15 ori mai mari față de cele de dinaintea crizei coronavirusului.

Comenteaza