O lege împotriva "băieţilor deştepţi" din transport va apărea într-o săptămână, asigură COTAR

O lege împotriva
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a pornit ofensiva împotriva „pirateriei" de pe şoselele ţării.

Săptămâna aceasta, COTAR a solicitat adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului prin care să fie eliminată pirateria și toate activitățile neautorizate din transporturi. Liderul confederaţiei, Vasile Ştefănescu, a nominalizat două servicii despre care a spus că se află în afara legii: Uber şi Bla bla car.

"Această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță. În privința protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest", a spus Vasile Ştefănescu, liderul confederaţiei.

Vasile Ştefănescu a vorbit şi despre MC Bus Technologies, care sub brandul Memento face transport de persoane regulat mascat în ocazional.

„Memento Bus este demult în atenţia noastră. Face sub formă de pachete turistice transport regulat în toată regula. Vă dăm adrese pe care le-am făcut la poliţie şi la toate ministerele în legătură cu Memento", a afirmat liderul COTAR, pentru website-ul LINIA9.ro.

În toamna anului trecut, pe site-ul Ministerului Transporturilor a apărut, în consultare publică, un proiect care viza modificarea ordinului de ministru 980/2011 şi care închidea în nas uşa „băieţilor deştepţi" din transporturi. Mai exact, conţinea reglementări care să stopeze fenomentul transportului regulat mascat în ocazional. Ordinul nu a apărut atunci în Monitorul Oficial.

„Va apărea cât de curând. Este unul dintre proiectele noastre. Pe data de 10 martie am discutat cu ministrul Răzvan Cuc şi m-a asigurat că îi dă drumul. Într-o săptămână avem legea. Ce fac acele firme este o formă de fraudă, de bătaie de joc la adresa celor care practică această ocupaţie legal şi licenţiat. Dacă guvernul ne spun că Memento, Uber, Bla Bla Car fac totul legal, de mâine ne apucăm şi noi de furat", a declarat Vasile Ştefănescu.

Principala modificare adusă ordinului 980 este că, la cursele ocazionale, societăţile trebuie să completeze lista pasagerilor cu 24 ore anterior începerii efectuării călătoriei pe pagina de internet a Autorității Rutiere Române - A.R.R. Astfel, nu mai există posibilitatea îmbarcării pasagerilor de la locul de plecare sau chiar de pe traseu.

Iată conţinutul proiectului de Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr.980/2011.

Art. 1 - Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturile rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr.27/2011 privind transporturilor rutiere aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 şi 854 Bis din 2 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

La articolul 74, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins :

„(4) Foile de parcurs se completează în dublu exemplar de către operatorul de transport rutier pentru fiecare călătorie înainte de raportarea acesteia prevăzută la art 134 lit. af), fiind barate și ștampilate de către operatorul de transport. "

Articolul 61 se modifică şi va avea următorul cuprins :

„Art.61 Pe tot parcursul călătoriei în cazul transportului de persoane prin servicii ocazionale componența grupului trebuie să rămână aceeași."

La articolul 134, lit.s), pct.(xii) se modifică şi va avea următorul cuprins :

„xii) să efectueze traseul sau cursa, în cazul transporturilor interjudeţene, până la atribuirea acesteia, dar nu mai mult de 60 de zile de la data primirii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier a înştiinţării privind retragerea licenţei de traseu"

La articolul 134, lit.af) se modifică şi va avea următorul cuprins :

„af) să completeze cu 24 ore anterior începerii efectuării călătoriei, formularul electronic disponibil pe pagina de internet a Autorității Rutiere Române - A.R.R., datele solicitate referitoare la transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale."

Art. 2 - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3 - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Comenteaza