O nouă localitate din Cluj beneficiază de o rețea de apă modernizată

O nouă localitate din Cluj beneficiază de o rețea de apă modernizată
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Compania de Apă „Someș” S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a finalizat lucrările de înlocuire a vechii conducte de apă din localitatea Cojocna.

„În paralel cu numeroasele investiții prin care înființăm noi rețele sau le extindem pe cele deja existente, demersurile noastre sunt direcționate și spre modernizarea  infrastructurii edilitare, astfel încât apa furnizată în întreg județul să fie de cea mai bună calitate”, a transmis Alin Tișe, liderul CJ Cluj.

Prin intermediul investiției a fost modernizată rețeaua de distribuție a apei potabile din localitatea Cojocna, pe o lungime de cca. 2 km, și au fost realizate 62 de noi branșamente suplimentare la imobile.

De asemenea, au fost montate 11 cămine de vane și au fost amplasați doi hidranți supraterani.

În valoare totală de 786.496 de lei, investiția a fost finanțată din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza