O nouă procedură online: plată/prelungirea online a abonamentelor de parcare din cartierele municipiului Cluj-Napoca

O nouă procedură online: plată/prelungirea online a abonamentelor de parcare din cartierele municipiului Cluj-Napoca
| Foto: primariaclujnapoca.ro

Începând din luna ianuarie a anului 2021, Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziția clujenilor o nouă procedură administrativă online.

Aceasta nu mai necesită interacțiunea directă a cetățeanului cu funcționarul public: plata/prelungirea online a abonamentelor/contractelor de parcare pentru riveranii din cartierele municipiului.

„Astfel, începând de luni, 4 ianuarie 2021, ora 08.00, clujenii au posibilitatea de a-și prelungi și plăti online abonamentul de parcare din cartierele municipiului, accesând site-ul Primăriei Cluj Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Parcări/Abonamente riverani (cartiere).

Termenul până la care se poate plăti abonamentul de parcare este data de 31 martie 2021.

De asemenea, reamintim faptul că și cererile pentru solicitarea unui loc de parcare se pot depune online, accesând www.primariaclujnapoca.ro, secțiunea Administrație/Servicii online/Parcări/Cerere parcare”, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Cluj-Napoca.

Comenteaza