O nouă rută ocolitoare pentru Cluj-Napoca

O nouă rută ocolitoare pentru Cluj-Napoca
Bugetul reabilitării străzii Făgetului se ridică la 20 de milioane de lei, urmând ca acesta să fie asigurat din fonduri europene, conform statutului de pol naţional de creştere pe care îl are Clujul.

Strada Făgetului nu a mai beneficiat de lucrări de modernizare de mai bine de 10 ani. Drumul de 3,3 km ar putea ţine loc de o centură de sud a oraşului, având în vedere că este conectat cu Calea Turzii, dar şi cu drumul Sf. Ion, care de asemenea ar urma să beneficieze de lucrări de reabilitare. Investiţia pentru refacerea străzii Făgetului se ridică la 20,1 milioane de lei, iar primăria vrea să atragă bani prin Programul Operaţional Regional, în baza statutului pe care îl are Clujul, de pol naţional de creştere.

Un proiect major de investiţie vizează reabilitarea arterelor Făgetului şi Sf. Ion. Într-o primă fază, municipalitatea se arată dispusă să înceapă lucrările pe strada Făgetului, imediat ce i se va aproba finanţarea prin Programul Operaţional Regional, Axa 1: „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor, poli urbani de creştere"; Domeniul major de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană", subdomeniul „Poli de creştere", categoria - reabilitarea infrastructurii urbane şi îmbunătăţirea serviciilor urbane, inclusiv transportul pubic urban".

Până în prezent, în baza statului de pol naţional de creştere, Clujul a avut la dispoziţie 81 de milioane de euro. În ultimii doi ani, o parte din aceşti bani au fost consumaţi pe o serie de proiecte de dezvoltare, precum reabilitarea liniei de tramvai, modernizarea Parcului Central, piste de biciclete.

Pentru partea de infrastructură, a mai rămas disponibilă suma de 13 milioane de euro, astfel că administraţia locală va depune o solicitare de finanţare pentru reabilitarea străzii Făgetului, având în vedere că această arteră, care are 3,3 km, nu a mai beneficiat de lucrări de mai bine de 10 ani. Potrivit documentaţiei tehnice comandate de primărie, lucrările pentru modernizarea străzii Făgetului sunt estimate la 20.155.149 de lei. Prin POR ar urma să se asigure 19.752.046 de lei. Primăria ar cofinanţa cu numai 403.103 lei. Strada Făgetului se află în partea de sud a municipiului, porneşte din Calea Turzii (DN1), la 5 km de centrul oraşului şi continuă spre comuna Ciurila şi satele aparţinătoare. Strada se intersectează şi cu strada Eugen Ionesco şi cu artera Sf. Ioan, care, de asemenea, ar urma să beneficieze de lucrări capitale de modernizare. Având în vedere că nu există încă un drum ocolitor în zonă, strada Făgetului ar putea fi o alternativă de centură pentru cei care locuiesc în sudul municipiului.

Comenteaza