O nouă ședință importantă pentru ATOP Cluj. Ce s-a discutat

O nouă ședință importantă pentru ATOP Cluj. Ce s-a discutat

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică s-a reunit, în cursul zilei de marți, în cadrul ședinței ordinare trimestriale, organizate în Sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Cluj.

Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului Cluj, lucrările ședinței s-au desfășurat sub conducerea președintelui ATOP, Maria Forna și a subprefectului județului, Szilárd Tasnádi.

Discuțiile s-au axat pe analizarea celor 2 proiecte depuse de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, primul fiind “Sănătate și siguranță în Clujul rural”, propus de către prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, în parteneriat cu Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca și IPJ Cluj, menit să identifice și să prevină avansarea afecțiunilor medicale care pot fi depistate din timp, atât prin educație pentru sănătate și siguranță, cât și prin investigații medicale (medicină internă, sănătate pentru femei, pediatrie, geriatrie, oftalmologie, nutriție etc.).

Cel de-al 2-lea subiect fiind referitor la “Proiectul de informare privind obligativitatea sterilizări unor categorii de animale de companie”, cu scopul creșterii gradului de sănătate și siguranță publică din județ.

Al 2-lea punct de pe ordinea de zi a ședinței a fost legat de activitatea Serviciului Comisariatului Județean Cluj, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu a județului, în care domnul comisar șef Costa Stanisav a prezentat proiectele actuale ale instituției.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza