O nouă stație de epurare din Cluj se modernizează. Banii vin din fonduri europene

O nouă stație de epurare din Cluj se modernizează. Banii vin din fonduri europene
| Foto: Facebook.com/cjcluj

După anunțarea începerii lucrărilor la stația de epurare din comuna Apahida, Consiliul Județean Cluj o va moderniza și pe cea de la Dej.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a semnat autorizația de construire necesară execuției lucrărilor de edificare, în cadrul Stației de Epurare a Apelor Uzate (S.E.A.U.) Dej, a unei platforme destinate depozitării nămolului.

Valoarea lucrărilor este de 701.145 lei, finanțarea fiind asigurată prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020, în cadrul megaproiectului european în valoare de 355,6 milioane de euro.

„Investițiile pe care le realizăm alături de Compania de Apă Someș în modernizarea și retehnologizarea instalațiilor de epurare contribuie, în mod direct, la îmbunătățirea parametrilor de funcționare a acestui serviciu. Totodată, eficientizarea epurării apei uzate are efecte benefice asupra mediului înconjurător și contribuie la protejarea sănătății cetățenilor deserviți”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Investiția constă în realizarea, în cadrul S.E.A.U. Dej, a unei platforme din beton armat, acoperite, în vederea depozitării temporare a nămolului rezultat în urma procesului de epurare a apelor uzate, colectate din municipiul Dej și din localitățile învecinate.

Scopul construirii acestei instalații, destinate îmbunătățirii managementului nămolului provenit din tratarea apelor uzate, este acela de eficientizare a transportului acestuia către instalația de uscare și valorificare din cadrul S.E.A.U. Cluj-Napoca. Totodată, pe cale de consecință, va avea loc și o reducere a costurilor de operare aferente unei asemenea stații.

Această nouă investiție este parte a proiectului european în valoare totală de peste 86.000.000 lei care vizează modernizarea a șapte stații de epurare aflate pe teritoriul județelor Cluj și Sălaj și care se află în administrarea Companiei de Apă „Someș”.

Comenteaza