Oferta pentru construcţia depozitului de deşeuri, reevaluată

Oferta pentru construcţia depozitului de deşeuri, reevaluată
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat că a solicitat informaţii de verificare privind cifra de afaceri a societăţilor din consorţiul Hidroconstrucţia, conform deciziei instanţei. Consorţiul a fost desemnat câştigător al licitaţiei ce vizează construcţia depozitului de deşeuri.

Rezultatul licitaţiei ce vizează atribuirea contractului de construcţie a depozitului de deşeuri a fost contestat de consorţiul Confort SA - Atzwanger SPA - Ladurner Impianti SRL - SV Vel Service SA, care s-a clasat pe locul al doilea. "Acest consorţiu a depus contestaţie, semnalând faptul că două din anexele prezentate de Hidroconstrucţia nu ar coincide cu realitatea. Instanţa a decis să verificăm aceste documente. Sunt două anexe ce vizează cifra de afaceri a societăţilor din consorţiul Hidroconstrucţia. Am trimis deja nişte notificări la primăriile la care Hidroconstrucţia a avut lucrări şi aşteptăm să primim datele. Comisia de licitaţie va analiza din nou această ofertă, urmând să ia şi o decizie, în maximum 10 zile", a precizat preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe.

Acesta a spus că reevaluarea documentelor Hidroconstrucţia nu înseamnă că licitaţia se va debloca imediat. "Din păcate, riscăm să fim din nou contestaţi şi nu avem ce să facem. Noi vom soluţiona licitaţia, însă nu putem garanta că nu vom fi din nou blocaţi", a comentat Tişe. Între timp însă, administraţia judeţeană face demersuri pentru a continua şi celelalte proceduri de licitaţie din cadrul proiectului de gestionare a deşeurilor, de la nivel de judeţ. Sunt cel puţin 10 licitaţii angrenate în acest proiect şi toate sunt condiţionate de construcţia centrului de depozitare.

 

 

Comenteaza