Opacitatea licitaţiilor din era Boc, sancţionată cu 300.000 de lei

Opacitatea licitaţiilor din era Boc, sancţionată cu 300.000 de lei
Administraţia locală a ignorat constant în ultimii doi ani termenele legale pentru a anunţa public societăţile cărora li s-au atribuit contracte licitate de instituţie şi valoarea acestora.

În 2013, sancţinea aplicată de Agenţia Naţională de Monitorizare şi Reglementare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a fost de 200.000 de lei. Oficiali ai PNL Cluj-Napoca au condamnat incompetenţa din instituţie şi au cerut managerului oraşului să ia măsuri în aşa fel încât situaţia să nu se repete.

Moda de a transmite cu întârziere anunţurile de atribuire a contractelor licitate în Sistemul Electronic de Achiziţiie Publice (SEAP) nu a adus nicio măsură anunţată de primar şi luată la nivelul serviciilor de specialitate. În schimb, această practică a primăriei, sancţionată de instituţiile de control, este combătută de primarul Emil Boc în instanţă. Ambele sancţiuni aplicate de ANRMAP au fost contestate, iar procesele sunt pe rolul instanţelor.

Primăria a atribuit, în 2013, mai multe contracte de licitaţie pe proceduri derulate în SEAP, fără să trimită anunţurile de atribuire în termen legal pentru a fi făcute publice. S-au făcut suplimentări de contract în cazul acordului cadru pentru întreţinerea amenajarea zonelor verzi din oraş deţinut de societatea Rosal, însă nu s-a ţinut cont de regulile de publicitate şi de termenele dispuse în cazul anunţurilor de atribuire stipulate de ordonanţa nr. 34/2006 privind achiziţiile publice. Primăria a trimis cu întârziere şi alte date privind contractele pentru proiectarea zidurilor de sprijin din zona Dragalina, modernizarea sistemului de încălzire la Liceul Napoca, acordul cadru de furnizare de produse de birotică, cel pentru cartuşe-imprimante, contractul de proiectare pentru consolidarea zonelor de sprijin de pe Donath FN, contractul pentru lucrările suplimentare pentru sala de sport de la liceul Coşbuc încheiat cu acelaşi contructor (Conimet Impex). Nu s-au făcut publice în termenele legale nici atribuirile contractelor pentru tramvaie (cu compania Pesa), pentru modernizarea centralelor termice din cadrul Regiei Autonome de Termoficare (încheiate cu societatea Baltur Sibiu), nici contractele de lucrări suplimentare încheiate pentru modernizarea liniei de tramvai (cu firma Swietelsky) sau a parcului central (cu ACI Cluj). ANRMAP a sancţionat primăria în urma controlului efectuat anul trecut cu 200.000 de lei, mergând cu sancţiunea minimă prevăzută de lege pentru fiecare contract pentru care nu s-a trimit anunţul de atribuire în termenul prevăzut de lege. Raportul de control s-a făcut în baza informaţiilor puse la dispoziţie de municipalitate. "Echipa de control ANRMAP nu-şi asumă răspunderea pentru situaţia în care autoritatea contractantă furnizează informaţii şi/sau documente incorecte, incomplete şi/sau false", s-a arătat în raportul de control de anul trecut. Sancţiunile s-au dat pentru abateri din timpul mandatului de primarul a lui Radu Moisin dar şi din timpul celui al lui Boc.

"Primăria Cluj-Napoca a fost amendată de către ANRMAP şi în anul 2012, tot pentru că nu a trimis anunţurile de atribuire a licitaţiilor în termenul prevăzut de lege. Aşa cum se făcea referire în raportul de control din 2013, în anul 2012 Primăria Cluj-Napoca a fost sancţionată cu 80.000 de lei. Amenda a fost plătită, mai precis jumătate din sumă pentru că plata s-a făcut în termen de 48 de ore de la sancţionare. Amenda a fost însă contestată în instanţă, anulată parţial, iar acum procesul este în faza de recurs", a subliniat consilierul local PNL Ioan Bîldea. Acesta a adăugat că administraţia locală nu ţine cont de lege şi nici nu pune în practică transparenţa cu care se laudă în fiecare zi conducătorul instituţiei. Mai mult, primarul nu a anunţat vreo măsură luată în echipa primăriei pentru ca aceste greşeli să nu se repete şi în 2014. "Este o bătaie de joc să plătim din banii clujenilor erorile repetate pe care le fac Boc împreună cu echipa sa în fiecare an", a mai afirmat Bîldea, vicepreşedinte al PNL Cluj-Napoca.

Oficialii primăriei spuneau că sancţiunile sunt neîntemeiate şi că în instanţă primăria va câştiga procesele şi va anula amenzile. Deşi primăria a fost penalizată de o instituţie de control pentru că nu este transparentă, primarul a ţinut să anunţe anul trecut că este obligat să fie mai transparent decât prevede legea, mai ales că în 2013 guvernul a decis să mărească pragul pentru achiziţiile care se pot atribui în mod direct de autorităţile publice. Boc a impus selecţii de oferte pentru toate achiziţiile din instituţie care depăşesc 500 de euro, cu pagină pe site-ul oficial al municipiului.

 

Comenteaza