Pa, Amza. Pa, Dem. Actorii se mută din Cartierul Armatei

Pa, Amza. Pa, Dem. Actorii se mută din Cartierul Armatei
În locul actorilor vin pe străzile din Gheorgheni mareşali şi generali.

Străzile din zona cunoscută drept Cartierul Armatei, oficial Gheorgheni Est, de lângă fostul cartodrom, vor avea denumir modificate. Consiliul Local ia în discuţie săptămâna viitoare acest aspect, la cererea Comisiei pentru coordonarea programelor de construire a locuinţelor proprietate personală pentru personalul din cadrul MApN din garnizoana Cluj-Napoca, a Societăţii Cultul Eroilor Cluj şi a profesorului Gheorghe F. Anghelescu.

Reprezentanţii armatei nu sunt mulţumiţi că foste sau actuale cadre militare stau pe străzi botezate după actori celebri, precum Toma Caragiu, Amza Pellea sau Dem Rădulescu. În locul acestora, ei vor să îşi treacă la adresa de pe buletin nume de oşteni cunoscuţi sau cu rezonanţă militară.

Astfel, Toma Caragiu se mută din Gheorgheni Est şi îi lasă locul mareşalului Constantin Prezan, erou al primului război mondial. Strada Amza Pellea va fi redenumită după generalul Nicolae Dăscălescu, implicat în luptele din Basarabia în cel de-al doilea război mondial, iar strada Dem Rădulescu după generalul Gheorghe Avramescu, care a avut un rol decisiv în eliberarea Clujului în al doilea război mondial. Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra sau Dina Cocea sunt de asemenea alungate din cartier.

În total sunt 11 străzi care îşi schimbă denumirea. Iată mai jos cum se modifică:
Toma Caragiu - Mareşal Constantin Prezan
Josika Samuel - Cavaleriei
Szamoskozy Istvan - General Constantin Christescu
Dina Cocea - Străjerului
Amza Pellea - General Nicolae Dăscălescu
Lucia Sturdza Bulandra - 25 Octombrie 1944
Szervatiusz Jeno - General Gheorghe Avramescu
Tony Bulandra - Jurământului
Cholnoky Jeno - Gemina
Silvia Popovici - General Filip Agricola
Dem Rădulescu - General Gheorghe Avramescu

Şedinţa în care consilierii locali sunt chemaţi să voteze aceste schimbări de denumiri de străzi va avea loc marţi, 16 mai.

 

Comenteaza