Parc de 10 ha în Bună Ziua. Premii de peste 3 milioane lei pentru proiectare

Miercuri, în ședința de Consiliu Local a fost aprobată organizarea concursului de soluții pentru Parcul Bună Ziua.

Scopul concursului este selectarea celei mai bune soluții de amenajare a Parcului Bună Ziua, în folosul cartierului și al orașului. Concursul de soluţii va fi organizat în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, iar în urma derulării acestuia, juriul va selecta, pe baza criteriilor de evaluare, varianta finală de proiectare și proiectele caştigătoare pentru ,,Amenajarea Parcului Bună Ziua”.

Viitorul Parc Bună Ziua va fi un spațiu verde cu valoare peisagistică ridicată, va oferi acces facil pentru toți locuitorii cartierului și funcțiuni urbane de loisir și socializare. Varianta finală de proiectare va oferi și o soluție sustenabilă de gestionare a cursului pârâului Becaș, acesta urmând a fi amenjat și pus în valoare ca un coridor verde-albastru.

Perimetrul de intervenție are o suprafață totală de 10,73 ha.

Valoarea premiilor care vor fi acordate este următoarea:
Premiul I - contractul de proiectare - cu o valoare estimată de 2.375.000 lei fără TVA
Premiul II: 75.000 lei fără TVA,
Premiul III: 50.000 lei fără TVA

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza