Parcul Central: aleile au fost betonate, copacii au rămas fără crengi

Parcul Central: aleile au fost betonate, copacii au rămas fără crengi
Vechiul cazinou din Parcul Central, aflat în lucrări de reabilitare, a fost “închis”, iar constructorii vor lucra în perioada iernii în interiorul clădirii.

Decembrie a prins lucrările de modernizare a Parcului Central şi a clădirii vechiului cazinou la peste 60%. Constructorii de la ACI spun că sunt în avans cu câteva săptămâni faţă de graficul iniţial stabilit cu primăria. Apariţia asfaltului pe aleile din parc şi, acum, copacii lăsaţi fără crengi sau chiar tăiaţi au stârnit nemulţumirea clujenilor, care se tem că la încheierea lucrărilor parcul va fi distrus. Primăria susţine însă că se respectă întru totul proiectul pentru care s-au obţinut banii europeni din care se face modernizarea.

Constructorii de la ACI sunt optimişti în ceea ce priveşte finalizarea lucrărilor de modernizare a Parcului Central şi a clădirii vechiului cazinou. Primăria a anunţat că obiectivele vor fi gata în luna mai, înainte de a doua ediţie a evenimentului Zilele Municipiului Cluj-Napoca. La început de iarnă, execuţia lucrărilor de reabilitare a parcului şi a cazinoului a trecut de 60%, iar graficul de lucrări a fost devansat cu câteva săptămâni, potrivit constructorilor.

Avansul este, mai precis, de două-trei săptămâni faţă de calendarul stabilit, susţin constructorii de la ACI Cluj, responsabili de proiect. "Am reuşit să «închidem» clădirea (vechiului cazinou - n. red.), aşa încât pe parcursul iernii să lucrăm în interior. Se lucrează la partea de instalaţii, se pune în curând în funcţiune centrala termică - în 10 decembrie vom avea căldură în interior", a menţionat Dorin Aşchilean, directorul general al companiei de construcţii.

De asemenea, în această perioadă au loc intervenţii de toaletare a copacilor din parc. "Nu se taie copaci, nu se fac tăieri decât dacă ramurile prezintă pericol de cădere, dacă pun în pericol trecătorii, dacă arborii sunt bolnavi - dar asta se decide împreună cu specialiştii, cu primăria. Procedura este în responsabilitatea noastră, a ACI, şi avem doi subcontractori de specialitate, lucrăm cu specialişti în horticultură. Acordăm o atenţie foarte mare acestui aspect. Eu am crescut în zonă, lângă Napoca, chiar personal ţin ca această lucrare să fie tratată cu tot respectul necesar. Suntem conştienţi că este o chestiune sensibilă", a spus Aşchilean, director general al ACI Cluj. Aceste intervenţii se fac în perioada de iarnă, urmând ca toaletarea să fie realizată până la finalul lunii februarie, a mai explicat Aşchilean. Din totalul lucrărilor programate, execuţia a ajuns în acest moment la 62-63%, estimează conducerea companiei de construcţii responsabile de proiect.

Contractul pentru reabilitarea Parcului Central "Simion Bărnuţiu" şi a clădirii vechiului cazinou a fost semnat în luna aprilie între Primăria Cluj-Napoca şi Antrepriza de Construcţii şi Instalaţii (ACI) Cluj. Lucrările de modernizare au fost programate etapizat, astfel încât anul acesta accesul clujenilor în parc nu a fost restricţionat. Termenul oficial de contract este de 15 luni. Pe parcursul derulării lucrărilor clujenii şi-au exprimat dezamăgirea cu privire la modernizarea parcului, după ce toamna aceasta pe aleile din parc a apărut şi asfaltul, iar în prezent, prin toaletarea copacilor, cea mai mare zonă verde a oraşului, veche de peste 150 de ani, s-a transformat într-un peisaj dezolant.

Având în vedere nemulţumirile exprimate public de clujeni, primăria a programat la mijlocul lunii septembrie o vizită în teren pentru a explica că nu este vorba de asfaltul propriu-zis care se aşterne pe arterele din oraş, ci de un tip special de material, mult mai elastic, peste care vor fi aşezate două straturi de piatră naturală. Soluţia a fost propusă de proiectanţii de la Biroul de Arhitectură şi Urbanism, care precizau că e o premieră pentru România, dar una obişnuită în oraşele europene, în parcurile intens circulate. "Asfaltul turnat pe aleile din parc are un grad de permeabilitate ridicat, nu se formează bălţi şi nu inundă zonele adiacente. Stratul final va fi unul natural, din granit spart. Piatra se va prinde când se va rula şi se va călca pe ea. Comisia de Monumente şi-a dat avizul pentru toate lucrările, având în vedere că parcul este monument", explica arhitectul Adrian Borda din partea proiectanţilor. Acesta mai susţinea în momentul avizării proiectului că nu a propus tăieri de copaci în Parcul Central deoarece este un subiect sensibil, chiar dacă era nevoie de curăţarea zonei de copacii bătrâni sau bolnavi.


Luminiţa SILEA, Kristina REŞTEA

 

 

Comenteaza