Parcul Feroviarilor: zone cu plante din Munții Apuseni și lacuri formate din ape meteorice, cu plante specifice

Parcul Feroviarilor: zone cu plante din Munții Apuseni și lacuri formate din ape meteorice, cu plante specifice

Au început lucrările la Parcul Feroviarilor, proiect de peste 8 milioane de euro.

"Este unul dintre proiectele reușite al municipalității, pentru că tratează nu doar parcul, dar și zone adiacentă, respectiv malurile Someșului. Suprafața totală este de 70.000 mp, 53.000 mp fiind parcul. Se va interveni minimal în ceea ce înseamnă renunțarea la anumite plante care să regăsesc momentan pe suprafața parcului. Este o abordare ecologică de excepție. Sunt prevăzute niște preluări ale apelor meteorice, unde vrem să creăm niște zone de lac, unde să poată fi plantate exemplare de plante acvatice, o noutate pentru toată lumea. Vor exista și zone, unul cu vegetația din Munții Apuseni, una din zona Câmpiei Transilvaniei și una din Podișul Transilvaniei, ca să redea imaginea Ardealului", a declarat Mircea Crăciun directorul general al companiei Eco Garden Construct Cluj, una dintre firmele câștigătoare pentru realizarea acestui parc. 

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat că asocierea NORD CONFOREST - ECO GARDEN CONSTRUCT a primit ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Parcul Feroviarilor, care vor dura 20 de luni. „In 3 ianuarie 2022 s-a dat ordinul de începere al lucrărilor pentru proiectul ,,Revitalizare și activare Parcul Feroviarilor”. Organizarea de șantier va dura până la mijlocul lunii ianuarie, după care vor începe efectiv lucrările. Durata de realizare a execuției lucrărilor este de 20 luni de la momentul emiterii ordinului de începere,” a anunțat viceprimarul Dan Tarcea.  Valoarea proiectului ajunge la 36.974.045,91 lei fără TVA, iar executantul este asocierea NORD CONFOREST (Leader), ECO GARDEN CONSTRUCT SRL.

Pentru această investiție mult așteptată de clujeni au fost prevăzute patru obiective:

1. Parcul Feroviarilor – 53.457 mp:

lucrări de reamenajare integrală a suprafeței parcului, a spațiilor verzi plantate;
 sistem irigații;
 sistem iluminat public;
mobilier urban;
reconfigurare alei;
 suplimentare vegetație;
dotări de agrement, recreere și sport;
podețe pietonale;

2. Amenajare Strada Parcul Feroviarilor – 8.496 mp:

 lucrări de înlocuire integrală a pavajului;
 amplasare elemente de mobilier urban;
modernizare sistem de iluminat;
semaforizare și direcționare către obiectivele turistice și de interes local;
amenajarea benzilor de biciclete;
 standuri biciclete;
stații alimentare biciclete și trotinete electrice. 

3.  Amenajarea malurilor râului Someș:

amenajări peisagere;
creare de noi alei pietonale;
dotare cu mobilier urban nou;
sistem de iluminat general și arhitectural cu sistem LED;
un pavilion deschis;
două platforme odihnă;
două amfiteatre;

4. Realizare pasarele pietonale peste râul Someș:

amenajarea a două pasarele pietonale
asarelele vor asigura traficul pietonal și velo peste Râul Someșul Mic.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza