Parcul fotovoltaic Tineretului, pregătit de autorizaţia de şantier
- Scris de Kristina Restea
- 13 Mar 2012, 22:42
- Administraţie
- Ascultă știrea

Clujenii de la EnergoBit, companie desemnată să se ocupe de proiectarea noului parc fotovoltaic de pe terenul fostului Cartier al Tineretului, estimează că în prima jumătate a anului va fi pregătită întreaga documentaţie necesară în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
"Se lucrează la proiectare, se studiază în continuare, se va alege zona sudică (pentru primele instalaţii - n. red.), probabil că până la sfârşitul lunii sau cel târziu în aprilie vom avea multe dintre aprobările necesare. Cu siguranţă, până la jumătatea anului vom avea pregătită toată documentaţia pentru autorizaţia de construire. Proiectul merge frumos înainte, în termene normale", a precizat Ştefan Gadola, vicepreşedinte EnergoBit. Compania clujeană a fost desemnată de către beneficiarii privaţi din parteneriat să se ocupe de studiul de fezabilitate, de proiectare, dar şi de întocmirea caietului de sarcini pentru licitaţiile care vor urma. Grupul este interesat însă de preluarea antreprenoriatului general pentru lucrările care vor urma. "Suntem foarte interesaţi de continuarea acestui proiect. Cel mai mare volum (în ponderea investiţiei - n. red.) o au celulele fotovoltaice, cine le va oferi la cel mai bun preţ şi la cele mai bune calităţi tehnice va câştiga. Noi nu producem celule fotovoltaice, dar suntem interesaţi de liniile de lucrări unde avem noi activitate", a specificat Gadola.
Primarul interimar Radu Moisin spune că în această fază a proiectului partenerii privaţi sunt cei care lucrează la viitorul parc, iar primăria nu a avut întâlniri în 2012 cu reprezentanţii Green Energy Napoca, societatea care ar urma să realizeze investiţia. "Cu siguranţă, nu sunt probleme cu acest proiect. Anul acesta nu am discutat despre paşii care urmează să fie făcuţi în cadrul parteneriatului. Din discuţiile din 2011 ştiu că autorizaţiile de la ANRE şi de la celelalte regii naţionale cu atribuţii în sistemul energetic naţional se eliberează în şase luni - un an de zile. Ne-am concentrat pe proiectele cu finanţări europene în acest început de an, dar şi parcul fotovoltaic este unul dintre cele prioritare pentru 2012", a spus Moisin.
Pe terenul de circa 200 ha din zona Bulevardul Muncii - Păşunea Someşeni, Green Energy Napoca va dezvolta şi exploata un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 10 MW, conform unei anexe la hotărârea de consiliu local din mai, când CL a aprobat reglementarea unor aspecte privind reconversia proiectului imobiliar în parc fotovoltaic. Forul local a decis reconversia cartierului de locuinţe într-un parc fotovoltaic în luna decembrie 2010 şi a stabilit obligaţiile financiare ale asociatului, Green Energy Napoca (societate atrasă în parteneriat de asociatul primăriei pentru realizarea Cartierului Tineretului, Polus Real Estate), faţă de primărie anul acesta.
Municipalitatea a cerut în schimbul celor aproximativ 200 ha de pe Dealul Sf. Gheorghe, unde urma să se construiască în parteneriat public- privat Cartierul Tineretului - proiect eşuat între timp din cauza crizei financiar-imobiliare, 3.500 MWh anual timp de 49 de ani. Oficialii primăriei declarau că, în cifre, parteneriatul ar presupune 17,8 milioane de euro, la un preţ al energiei electrice de 105 euro/MWh, practicat acum de Electrica. Proiectul iniţial trasat pentru terenul de 203 ha pus la bătaie de municipalitate viza realizarea unui proiect imobiliar - Cartierul Tineretului - unde investitorul privat s-a angajat să construiască şi să ofere gratuit municipalităţii 384 de locuinţe. Unii dintre consilierii locali din opoziţie au atras atenţia pe parcursul dezbaterilor că proiectul ar fi unul nelegal, având în vedere că reconversia acestuia nu a fost făcută după o licitaţie. În 10 mai însă proiectul privind reglementarea unor aspecte privind reconversia proiectului imobiliar în parc fotovoltaic a fost aprobat de CL.
Kristina REŞTEA, Luminiţa SILEA