Parcul industrial de 9 milioane de euro al primăriei, scos la licitaţie

Parcul industrial de 9 milioane de euro al primăriei, scos la licitaţie
Administraţia locală caută contructor pentru parcul industrial botezat centru TEAM pe care vrea să-l amenajeze pe dealul Lomb.

Licitaţia a fost postată pe Sitemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) iar ofertele pentru amenajarea parcului se pot depune până în 19 noiembrie. Contractul este estimat la aproape 38 de milioane de lei, adică undeva la 9 milioane de euro.

Centrul de sprijinire a afacerilor (TEAM - Tehnologie, Antreprenoriat, Evoluţie, Microîntreprindere) face parte din proiectele asumate de primărie în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al polului de creştre Cluj-Napoca. Acesta urmează să fie finanţat din bani europeni în proporţie de 50%, fiind un proiect economic, cealaltă jumătate din investiţie revenind în sarcina bugetului local al administraţiei locale clujene.După cum au explicat oficialii municipalităţii, este vorba despre un parc industrial mai mic, după modelul parcului Tetarom I dezvoltat de Consiliul Judeţean Cluj, dar cu potenţial de extindere şi pentru investitori de anvergură.
Administraţia locală clujeană intenţionează să amenajeze pe un teren de 10 hectare de pe Dealul Lomb un centru suport care să administreze mini-parcul industrial (o clădire cu subsol, parter, trei etaje plus unul trehnic) şi cinci hale pentru microproducţie (clădiri parter). După doi ani de la crearea infrastructurii menţionate, primăria a estimat că se vor crea 12 locuri de muncă pe partea administrativă (din care trei posturi sunt de conducere) şi cel puţin 97 de persoane vor fi angajate în cadrul firmelor sprijinite să dezvolte afaceri în halele de producţie.

Potrivit actualizării făcute după vizita de precontractare, centrul TEAM este evaluat la peste 49,7 milioane de lei cu TVA. Din valoarea totală a proiectului, 23,4 milioane de lei o reprezintă suma neramburasabilă, restul fiind în sarcina municipalităţii. De asemenea, primăria va suporta şi cheltuieli neneligibile de peste 2,8 milioane de lei. Licitaţia pentru lucrările de execuţie a centrului TEAM a fost postată pe SEAP în 5 octombrie. Contractul este evaluat la peste 37,8 milioane de lei. Valoarea capitolului „diverse şi neprevăzute" este de peste 642.000 de lei. Garanţia de participare este de 740.000 de lei. Garanţia de bună execuţie este de 10% din valoarea contractului. Ofertele pot fi depuse până în 19 noiembrie, iar data pentru deschiderea acestora a fost fixată în 20 noiembrie, ora 18:00, ofertele urmând să se deschidă pe SEAP.

Firmele interesate de contract trebuie să pună la dispoziţie date cu privire la situaţia personală, inclusiv cerinţele referitoare la încrierea în registrul comerţului sau al profesiei. În ceea ce priveşte capacitatea economică şi financiară, trebuie să facă dovada, printre altele, că a avut o cifră de afaceri de minim 50 de milioane de lei, în ultimii trei ani financiari neîncheiaţi. La capitolul capacitatea tehnică, ofertantul trebuie să facă dovada că are minim următorul personal calificat: manager de proiect cu experienţă similară de implementare a unui proiect de construcţii, inginer construcţii civile, ingineri licenţiaţi în drumuri şi poduri, inginer instalaţii, şef şantier cu licenţă în construcţii civile, reponsabili tehnici cu execuţia atestaţi pe construcţii civile şi drumuri, responsabil autorizat pe sănătate şi securitate în muncă, pe instalaţii gaz, electrice, termice, incedii, pe controlul tehnic de calitate în construcţii civile, drumuri şi platforme. Ofertantul mai trebuie să demonstreze că a executat în ultimii cinci ani cel mult trei contracte similare în valoare cumulată de cel puţin 37 de milioane de lei. Pe dealul Lomb, administraţia mai are în execuţie un centru pentru industrii creative, "Hollywood-ul pitic" pe un teren de peste 7 hectare. Tot în Lomb, administraţia locală a anunţat că poate pune la bătaie 200 de hectare de teren pentru orăşelul IT Cluj Innovation City (CIC). Vorbim despre cel mai costisitor proiect anunţat de clusterul Cluj IT, un proiect de dezvoltare urbană integrată care ar avea nevoie de 300 ha de teren şi de investiţii de 300 de milioane de euro. CIC ar reuni, în următorii 15 ani, peste 20.000 de specialişti IT, conform planurilor anunţate. Conducerea clusterului a menţionat că în cadrul asocierii există o echipă care gestionează acest proiect, pregăteşte studiul de fezabilitate şi masterplanul, dar deocamdată nu a fost anunţată nici locaţia „satelitului", nici finanţatorii săi. În cadrul proiectului gândit ca un minioraş (care include, în planşe, spaţii de birouri, laboratoare de cercetare, muzee, spaţii publice, servicii, hotel), comunitatea IT ar urma să aibă acces la infrastructura necesară pentru dezvoltare, inovare şi colaborare în proiecte de anvergura. CIC a fost lansat ca proiect de parteneriat public-privat, ce va fi realizat în mai multe etape, pe parcursul a 15 ani, cu management deţinut de mediul privat şi infrastructură realizată cu suportul guvernului şi al autorităţilor locale.

 

Comenteaza