Un nou concept la Cluj: parcuri cu piste pentru role. Se lucrează deja la două

Un nou concept la Cluj: parcuri cu piste pentru role. Se lucrează deja la două
Municipalitatea clujeană a demarat lucrări de amenajare a unor parcuri după un nou concept, experimentat pentru prima dată cu prilejul reamenajării Parcului Rozelor.
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ
Se lucrează deja la două asemenea parcuri, în zona Între Lacuri şi în Mănăştur.

Edilul Sorin Apostu a declarat că, după inaugurarea Parcului Rozelor, pista de role şi de alergat au primit foarte multe laude, motiv pentru care a decis ca toate viitoarele parcuri care se vor amenaja în oraş să fie dotate astfel, după modelul Rozelor. “Am căutat terenuri unde putem să amenajăm noi zone de agrement pentru clujeni. Ne-am recuperat un teren unde au început lucrări de amenajare a unui parc pentru cartierul Mănăştur. De asemenea, am identificat un alt amplasament în zona Între Lacuri. Aceste parcuri vor fi reamenajate după conceptul utilizat în cazul Parcului Rozelor. Pista de role şi de alergat nu va lipsi din aceste două parcuri. Cea amenajată în Parcul Rozelor este iubită de toată lumea”, a menţionat edilul.

Primarul a adăugat că se lucrează deja şi în zona Între Lacuri şi în Mănăştur - pe un amplasament din zona depoului pentru tramvaie al Regiei Autonome de Transport Urban Călători. “Mai multe detalii vom oferi în momentul în care lucrările vor fi finalizate”, a mai spus Sorin Apostu.

În Parcul Rozelor, inaugurat în luna iunie, municipalitatea a amenajat terenuri pentru practicarea sporturilor cu mingea, a montat aparate pentru exerciţii în aer liber, amenajând o pistă şi alei generoase pentru role şi alergat. De asemenea, parcul a fost dotat cu o tablă de şah în aer liber, dar şi cu un loc de joacă şi o fântână arteziană, după modelul celei din zona centrală a oraşului. Amenajările au presupus o investiţie de peste 600.000 de lei de la bugetul local.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza