Patru mari bănci vor să finanţeze centura Floreşti-Cluj. Urmează licitaţia pentru execuţia drumului

Patru mari bănci vor să finanţeze centura Floreşti-Cluj. Urmează licitaţia pentru execuţia drumului
Această arteră este un obiectiv strategic al Primăriei Florești şi ea va prelua o mare parte a traficului de pe Drumul Național nr. 1 spre Cluj-Napoca.

Licitaţia pentru finanţarea drumului de ocolire sud Floreşti-Cluj cu ieşire spre Mănăştur şi traseu pe deasupra Polus/Metro a ajuns aproape de final. La sediul Primăriei Floreşti, comisia de licitaţie a deschis ofertele vinerea trecută, urmând ca în cel mai scurt timp să fie analizate în raport de cerinţele din caietul de sarcini, informează Primăria Floreşti. Au depus oferte patru societăți bancare: Banca Transilvania, BCR, CEC, Raiffeisen.

"Aşa cum anticipam, sunt ofertanţi pentru finanţarea acestor lucrări, care va fi rambursată strict din bugetul local. Mă bucur că avem patru oferte, de aici încolo e absolut treaba comisiei de licitaţie să verifice actele, eventual să ceară lămuriri şi să stabilească un câştigător. Săptămâna viitoare vom avea o nouă licitaţie, cea pentru trotuare pe Avram Iancu şi în Luna de Sus, iar luna viitoare avem licitaţia pentru execuţia drumului de legătură Sud. Mă refer la deschiderea ofertelor", a spus edilul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Primarul celei mai mari comune din România a anunţat că perioada de execuţie a acestui drum ar trebui să fie de şase luni. Reprezentanţii primăriei vorbesc despre acest proiect încă din 2013, iar drumul ar fi trebuit să fie deja gata anul trecut, în 2015. Şulea a motivat întârzierea în demararea proiectului prin birocraţia excesivă în obţinerea aprobărilor şi prin lipsa sprijinului guvernamental.

Licitaţia se referă la servicii de acordare credit bancar revolving în valoare de maxim 47,6 milioane lei, în vederea finanţării obiectivelor de investiţii de interes local, în conformitate cu cerinţele din documentaţia descriptivă, actele fiind deja publicate pe portalul SEAP încă din noiembrie 2015.

"Este vorba de o linie de finanţare ce va fi folosită la realizarea drumului de ocolire pe partea de Sud, precum şi la alte investiţii publice. Este un instrument modern, care va greva bugetul anual al comunei cu mult sub nivelul maxim legal de 30%. Oricum, în prezent, comuna are grad de îndatorare zero. Suntem nevoiţi să ne descurcăm pe cont propriu, fără nici un ajutor. Vorbim de o investiţie de 27-30 milioane lei, o sumă considerabilă pentru o comună", a afirmat primarul.

Toti candidaţii care îndeplinesc cerinţele minime de calificare vor fi preselectaţi, iar comuna Floreşti va organiza etapa a doua a procedurii, respectiv cea a negocierii, cu candidaţii preselectaţi. În cazul în care se constata că ofertele clasate pe primul loc au preţuri egale, autoritatea contractantă va solicita reofertarea în plic închis, în vederea departajării ofertelor, mai informează Primăria Floreşti.

Contractul se va încheia numai după obţinerea avizului favorabil al comisiei de autorizare a împrumuturilor locale din Ministerul Finanţelor Publice. Ofertantul are obligaţia ca în 11 zile lucrătoare de la transmiterea comunicării privind rezultatul procedurii şi de la obţinerea de către autoritatea contractantă a avizului favorabil din partea Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale să semneze contractul de credit şi să pună la dispoziţie creditul bancar autorităţii contractante.

Date drum de legătură varianta Sud Floreşti

Șoseaua, care va porni din strada Tăuţiului şi va face joncţiunea în Cluj-Napoca cu drumul Sfântul Ioan, va avea o lungime de 2,6 km, firul principal, la care se adaugă încă 2 km de bretele. Drumul de ocolire Sud va avea 11 podeţe şi două poduri, precum şi două giraţii şi trei intersecţii. Vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro şi una în zona Polus.

Carosabilul va fi de 2x3,5 mi, pe o parte trotuarul va fi de 1,5 m, iar pe cealaltă parte va fi inclusă şi o pistă de biciclete, lăţimea ansamblului trotuar - pistă de biciclete fiind de 2 m, toate acestea alături de rigole ranforsate, zid desprijin pe coloane, şanţuri de beton, rambleu, piloţi foraţi, filtre drenante, drenuri orizontale şi semnalizare rutieră.

Comenteaza