Patru noi destinaţii de pe Aeroportul Cluj. Care sunt acestea

Patru noi destinaţii de pe Aeroportul Cluj. Care sunt acestea
Oficialii Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj-Napoca (AIAIC) şi ai operatorului low-cost Wizz Air au anunţat joi dimineaţa introducerea unui număr de patru noi destinaţii de pe aeroportul clujean.

Vicepreşedintele companiei maghiare, John Stephenson, şi directorul AIAIC, David Ciceo, au anunţat extinderea flotei clujene a operatorului aerian cu o nouă aeronavă Airbus A320, începând cu data de 22 iulie 2016. 

Aceasta va opera pe patru noi rute din Cluj-Napoca: spre Alicante (Spania), Berlin (Germania), Billund (Danemarca) şi Doncaster Sheffield (Mare Britanie). 

Aceeaşi aeronavă va suplimenta frecvenţele pe cele mai populare rute, printre care se numără cea spre Londra-Luton, care va fi operată cu o frecvenţă de trei zboruri/ zi. 

"Noile destinaţii propuse de operatorul aerian Wizz Air prin alocarea celei de-a cincea aeronave bazei sale de pe Aeroportul Internaţional Cluj, precum şi creşterile de frecvenţe, sunt binevenite. Acestea sunt în primul rând noi oportunităţi de călătorie pentru pasagerii noştri, dar au consecinţe indirecte şi în dezvoltarea economică a oraşului", a declarat Ciceo. 

Va mai creşte numărul zborurilor către Bruxelles-Charleroi -Belgia (de la trei la patru), Malmo - Suedia (de la două la trei), Nüremberg - Germania (de la două la trei) şi Tel Aviv -Israel (de la două la trei).

În primele nouă luni ale anului 2015 traficul de la Cluj-Napoca al companiei Wizz Air a crescut cu 42 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu cele patru noi rute recent lansate, compania oferă în total 27 de destinaţii de pe aeroportul din Cluj.

Biletele pentru noile rute sunt deja disponibile pe pagina de internet a companiei de aviaţie. Vicepreşedintele Wizz Air a mai informat că în viitor compania intenţionează să aducă la Cluj şi avioane mai mari, de tipul Airbus 321, cu 230 de locuri disponibile.

Directorul Aeroportului Internaţional „Avram Iancu" Cluj, David Ciceo, a declarat că toate companiile aeriene care operează pe aeroportul clujean au avut creşteri de pasageri, dar creşterea semnificativă se datorează companiei Wizz Air. David Ciceo estimează că Aeroportul Cluj va depăşi în acest an 1.400.000 de pasageri, iar dacă ritmul de creştere se va menţine, în anul 2017, va avea 2.000.000 de pasageri.

Priorităţile aeroportului pentru perioada următoare sunt extinderea locurilor de parcare pentru aeronave, o reconfigurare a zonei de plecări externe şi dezvoltarea transportului intermodal, prin realizarea unei legături printr-o pasarelă cu gara CFR din Someşeni, în condiţiile în care conform Master Planului General de Transport suntem obligaţi să ne legăm de calea ferată până în anul 2020", a mai afirmat directorul David Ciceo.

Comenteaza