Pe ce îşi cheltuie judeţul banii în 2013

Pe ce îşi cheltuie judeţul banii în 2013
Cu un buget estimat la peste 600 de milioane de lei, în 2013, Consiliului Judeţean visează la mai multe proiecte de investiuţie, precum construcţia unui parc fotovoltaic sau demararea Spitalului Regional de Urgenţă.

Consiliul Judeţean a scăpat de o cheltuială costisitoare (pentru construcţia Cluj Arena) astfel că în 2013 are în plan noi proiecte de anvergură. Preşedintele Horea Uioreanu a precizat că, din bugetul pe care îl va avea la dispoziţie, va demara proiectul unui parc fotovoltaic în comuna Chinteni. Tot Uiorenu a precizat că se vor organiza noi licitaţii pentru modernizarea mai multor tronsoane de drum judeţean. Drumul spre Cheile Turzii va fi o prioritate. Vicepreşedintele Vakar Istvan a subliniat că în 2013 se vor face paşi importanţi pentru cosntrucţia Spitalului Regional de Urgenţă. Cel de-al doilea vicepreşedinte, Ioan Oleleu, a adăugat ca bugetul de anul acesta - estimat la minim 600.000.000 de lei - va permite ca pe lângă proiectele aflate în derulare, să fie demarate şi altele noi.

Liderii Consiliului Judeţean se aşteaptă ca bugetul pe anul 2013 să fie relativ similar cu cel al anului 2012. „Deocamdată vorbim de o proiecţie, aşteptăm şi rezultatele de la centru, precum şi cele de la Finanţe, iar undeva prin februarie vom avea conturat bugetul pe 2013. Din estimările noastre, nu vor fi diferenţe majore faţă de 2012. Oricum, ne întâlnim cu consilierii judeţeni, săptămâna viitoare, pentru a analiza proiecţia bugetară, pentru a discuta unele propuneri de investiţie", a spus vicepreşedintele Ioan Oleleu. În anul 2012, Consiliul Judeţean a ajuns la un buget cu mult peste 630.000.000 de lei. „Poate că vom avea un buget uşor mai mic faţă de cel din 2012. Totuşi, ne aşteptăm la o cifră care se învârte în jurul sumei de 600.000.000 de lei", a comentat şi cel cel de-al doilea vicepreşedinte, Vakar Istvan.

Acesta a explicat că unul dintre obiectivele principale pe care se va concentra administraţia judeţean este Spitalul Regional de Urgenţă. „Primul pas pe care trebuie să îl facem acum este să reactualizăm proiectele urbanistice şi studiul de fezabilitate. Terenul din Floreşti este disponibil, aşa încât vom putea da drumul la licitaţiile pentru aceste documentaţii. Apoi vom vedea în ce formă vom putea demara construcţia", a comentat Vakar Istvan. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a explicat că indiferent de cum va fi conturat bugetul, cert este că se impune demararea unui nou proiect de investiţie. „Vreau ca anul acesta să demarăm construcţia unui parc fotovoltaic şi chiar să-l şi terminăm. Am discutat deja cu primarul comunei Chinteni, doamna Lucia Suciu, care m-a asigurat că ne oferă teren pentru această investiţie. Singura pretenţie pe care o are primarul este ca noi să-i asigurăm necesarul de energie pentru ilumiatul comunei, adică undeva la 30% din cât vom produce în acest parc fotovoltaic", a spus Uioreanu. Acesta a precizat că nu va pierde timp cu partenriate sau cu procedura fondurilor europene. „Vreau să construim totul din bugetul nostru. Economisim timp pentru a rezolva o chestiune extrem de importantă. Vom reuşi să asigurăm consumul de energie pentru instituţiile pe care noi le avem în subordine", a spus Uioreanu.

Un alt proiect important se referă la reabilitarea unor drumuri judeţene. „În primul rând trebuie să continuăm să finanţăm modernizarea acelor tronsoane care au fost deja câştigate prin licitaţii publice. Vorbim de peste 700 de km. În al doilea rând, anul acesta ne gândim să scoatem la licitaţie încă 200 de km. Dorinţa mea este ca de data aceasta să licităm punctual, fiecare tronson în parte. Nu este bine să dăm tronsoanele la pachet unei singure firme/consorţiu, pentru că ajungem să ne confruntăm cu blocajele din prezent", a spus Uioreanu. El a confirmat, de asemenea, că va demara şi proiectul Spitalului Regional de Urgenţă şi a subliniat că proiectul dezvoltării Aeroprotului va continua. „Vom finaliza noua pistă de aterizare-decolare a Aeroportului dar şi celelalte obiective înscrise în planul de dezvoltare al acestui obiectiv", a comentat Uioreanu. O altă sarcină importantă pe care o are executivul administraţiei judeţene este aceea de a debloca proiectul centrului de depozitare a deşeurilor. Firma Confort care a câştigat contractul pentru acest obiectiv se află în procedură de insolvenţă, iar partenerii ei par să nu se înţeleagă la cheltuieli, astfel că lucrările la depozit stagnează de luni de zile.

 

Comenteaza