Video Pe ce se vor cheltui banii Floreștiului în 2023: „Strâmtoarea Terra”, școală nouă, parc de 4 hectare

Pe ce se vor cheltui banii Floreștiului în 2023: „Strâmtoarea Terra”, școală nouă, parc de 4 hectare

Bugetul comunei Florești pe anul 2023 este de aproximativ 31 de milioane de euro, mai mare cu 6 milioane față de cel avut anul trecut.

Primarul celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu, a spus, la ZIUA LIVE (VIDEO la finalul articolului) cum este creionat bugetul pe anul acesta și pe ce se vor cheltui banii.

Peste 50% din buget, adică aproximativ 52% este direcționat către investiții. A fost o creștere în fiecare an. În 2023 este cel mai mare buget din istoria Floreștiului. Ne-am făcut temele din timp, am urmărit toate axele de finanțare pe care le-am putut obține. Am scris proiecte. Vreau să mulțumesc colegilor din aparatul de specialitate și celor din Consiliu Local pentru toată munca depusă.

Aici nu am prins toate sumele pe care deja le-am contractat din fonduri europene pentru că am făcut o preconizare la ceea ce putem cheltui în acest an. Mai exact unele sume sunt prinse pe doi ani. Pentru infrastructura rutieră merg aproximativ 23% din banii bugetului. Aici mă refer inclusiv la rezolvarea problemei din zona Terra.

În jur de 17% am alocat învățământului. Avem în plan să construim încă o clădire care să găzduiască încă 7 sau 9 clase în funcție de ce va ieși în proiectul tehnic. Pentru prima dată în istoria Floreștiului se reabilitează blocurile. În prima parte încep cele de pe str. Gheorghe Doja.

De asemenea, discutăm despre modernizarea iluminatului public. Mai avem în plan construirea celui mai mare parc care a fost vreodată construit în Florești, aproximativ 4,2 hectare. Este un proiect de peste 23 milioane de lei. Licitația a fost finalizată și analizăm documentele. Va fi un parc de agrement cu zonă de promenadă, pistă de alergare, zone de viteze, terenuri de sport, probabil tiroliene”, a declarat, la ZIUA LIVE, Bogdan Pivariu.

Edilul Floreștiului speră ca până la începutul lunii februarie bugetul să fie votat și adoptat de către Consiliul Local.

Comenteaza